Skip to content
Externe

VIDEO Moment viral cu Greta Thunberg. Activista de mediu a urcat pe scenă și le-a cântat fanilor o piesă celebră

captura video

Greta Thunberg a dat, sâmbătă startul unei serii globale de concerte dedicate schimbărilor climatice. Activista de mediu a cântat în fața unui public numeros celebra piesă a lui Rick Astley – „Never Gonna Give You Up”, relatează CNN.

La finalul săptămânii trecute, tânăra de 18 ani a urcat pe scena din Stockholm alături de activistul Andreas Magnusson și a surprins publicul atât cu melodia pe care a interpretat-o, cât și cu mișcările ei de dans. Greta Thunberg a participat anterior la un așa-numit „rick-rolling”, în cadrul căruia a postat pe Twitter ceea ce ea a spus că este un link către un nou discurs, dar care, de fapt, era o trimitere spre videoclipul piesei.

Prestația tinerei activiste a fost prima dintr-o serie de 19 concerte destinate să crească gradul de conștientizare și să pună presiune pe liderii mondiali înaintea evenimentului COP26, cea de-a 26-a Conferință ONU privind schimbările climatice, care va avea loc în luna noiembrie la Glasgow, Scoția. Concertul a fost organizat înainte de COP26, cea de-a 26-a Conferință ONU privind schimbările climatice, care va avea loc în noiembrie.

Ultimul raport publicat de ONU în august a arătat că încălzirea globală este mai rapidă decât credeau anterior oamenii de știință și că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin jumătate în acest deceniu este crucială pentru a evita efectele mai catastrofale ale crizei climatice, notează CNN.

Peste 190 de țări s-au înscris la Acordul de la Paris după reuniunea COP21 din 2015, pentru a limita creșterea temperaturilor globale la cel mult 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, dar de preferință la 1,5 grade.

Deși Acordul de la Paris a fost un moment important în încercarea de a aborda criza climatică, acesta nu a inclus detalii cu privire la modul în care lumea își va atinge obiectivul. COP-urile ulterioare au încercat să facă planurile atașate mai ambițioase și să detalieze cursurile de acțiune. Thunberg și-a îndreptat atenția către liderii mondiali la un summit al tinerilor privind clima de la Milano, luna trecută, spunând că, în ceea ce privește problemele climatice, ultimii 30 de ani s-au rezumat la „bla, bla, bla”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *