Candidatul asumat al coaliției este Crin Antonescu în acest moment, dar rămâne de văzut dacă va putea oferi garanția intrării în turul al doilea, este de părere Dan Jurcan, director de cercetare la Institutul Român pentru Evaluare și Strategie.
„Pentru că sunt foarte multe semne de întrebare, și aici o bună parte dintre votanții liberali îl vor vota pe Nicușor Dan, el captează voturi și din partea USR-ului, dar și din partea votanților liberali și asta creează o problemă, în acest pol al candidaților pro-europeni sau al partidelor democratice. Și vedem că înghesuiala este destul de mare. Asta ar mai lipsi, să-l avem pe Ilie Bolojan candidat. Totuși, trebuie să nu uităm că partidul său este undeva la 15-16%. Adică, dacă mizezi doar pe voturile liberale este destul de puțin probabil să reușești să captezi. Destul de puțin, nu imposibil”, a afirmat sociologul, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Acesta a evidențiat faptul că prea mulți candidați înseamnă o canibalizare a voturilor. În ce-l privește pe Victor Ponta, care a anunțat că intră în cursă din poziția de candidat suveranist, acesta nu va prelua din susținătorii lui Călin Georgescu, ci mai degrabă din cei ai PSD. Prin urmare, Victor Ponta joacă, de fapt, împotriva lui Crin Antonescu.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News