VIDEO Nelu Tătaru, PNL: Coaliția trebuie să arate că medicul C. Cîrstoiu este alternativa pentru București

Nelu Tătaru, Vladimir Ionaș

 

Coaliția de guvernare a anunțat ieri candidatul comun pentru Primăria Capitalei, la alegerile locale din vară. Despre ce se întâmplă după anunțul făcut de cele două partide și care sunt pașii următori au vorbit în emisiunea Puterea Știrilor Nelu Tătaru, vicepreședinte PNL, fost ministru al Sănătății.

Întrebat cum privesc colegii din partid propunerea finului lui Traian Băsescu, cu care PNL s-a aflat în trecut într-un conflict permanent, Nelu Tătaru a afirmat:

„Noi judecăm sau luăm în calcul candidatura domnului Cârstoiu, nu pe a domnului Băsescu. Iar dacă plecăm de la premiza lucrurilor care pot, eu știu, influența într-un fel sau altul campania, singurul lucru care contează este că dl. Cîrstoiu va trebui să-și asume această candidatură, să să pregătească, să aibă răspunsuri pentru tot ce îl vor întreba bucureștenii în următoarea perioadă și să aibă și o perspectivă pentru București. Cred că nu mai este nevoie decât ca cele două partide care îl susțin să facă acea muncă politică, ca notorietatea domnului Cârstoiu să crească și să devină efectiv alternativa pentru București”, a spus liberalul.

În continuare, a adăugat acesta, mai urmează niște discuții în coaliție joi după amiază, niște ședințe în care vor fi luate deciziile pentru perioada următoare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: