Nicolae Ciucă a subliniat, în cadrul Summitului Partidului Popular European (PPE), importanța sprijinului României pentru alegerile din Republica Moldova, în contextul geopolitic actual.
“Nu este deloc ușor, o decizie ușor de luat, iar din punctul nostru de vedere, dincolo de intervențiile pe aceste subiecte, am ridicat problema de a continua să sprijinim și să avem mesajele cuvenite pentru alegerile de duminică din Moldova, astfel încât să putem să sprijinim drumul proeuropean și alegerea unui președinte proeuropean în Republica Moldova.
Și nu în ultimul rând, subiectele legate de ceea ce ține de interesul României ca țară de graniță cu Ucraina și rolul pe care noi îl jucăm în ansamblul de măsuri care s-au luat și urmează să se ia la nivelul Uniunii Europene”, a declarat Ciucă.
Liderul PNL a abordat și provocările din domeniul economic, menționând scăderea industriei auto și a celei a oțelului, care contribuie semnificativ la produsul intern brut al României.
“De asemenea, partea de industrie de automotive și industrie a oțelului, care este destul de prezentă și are o contribuție semnificativă la produsul intern brut al Românie. Pe ultimele date am văzut cu toții că industria a scăzut consistent”, spune liderul PNL.
Ciucă a avut discuții cu reprezentanți ai Uniunii Europene, inclusiv cu comisarul Hahn din Austria, evidențiind necesitatea unei decizii politice pentru finalizarea demersurilor tehnice legate de aderarea României la Schengen.
„Și în ceea ce privește migrația, sigur că am mers la subiectul care ne doare cel mai tare și anume finalizarea deciziei politice pentru accederea în spațiul Schengen. Pentru că după ultimul consiliu JAI, a fost recunoscut de către toată lumea că România a îndeplinit toate cerințele și standardele tehnice pentru accedere. Urmează o decizie politică în interiorul discuțiilor de la Summit. Și în documentul final, în declarația finală a Summit-ului Partidului Popular European este prevăzută această specificație, conform căreia România și Bulgaria merită și trebuie susținute să intre pe deplin în spațiu Schengen.
Am discutat astăzi cu reprezentantul Austriei la Summit, este vorba de comisarul Hahn, pentru că nu a fost prezent cancelarul Nehammer, și am convenit că este nevoie de o decizie politică prin care să se finalizeze toate demersurile tehnice.”, a concluzionat Nicolae Ciucă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News