O reorganizare administrativ-teritorială adevărată nu se poate face mai devreme de 2028
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că o adevărată reorganizare administrativ-teritorială nu se poate face mai devreme de anul 2028.
„O reorganizare adevărată administrativ-teritorială nu se poate face mai devreme de 2028, pentru că sunt primari, consilieri locali, care au câştigat alegerile cu un mandat din partea cetăţenilor pentru patru ani şi trebuie să respectăm lucrul acesta”, a precizat Nicuşor Dan, în prima sa conferinţă de presă de la preluarea mandatului susţinută la Palatul Cotroceni.
El a arătat însă că este necesar ca, până în 2027, să se reflecteze la această chestiune.
„Pe de altă parte, ceea ce se poate întâmpla în perioada următoare, următoarea jumătate a lui 2025 – început de 2026, este să discutăm de nişte limitări în ceea ce priveşte activitatea concretă a UAT-urilor şi a consiliilor judeţene, de exemplu număr maxim de angajaţi raportat la numărul de locuitori, tipul acesta de restructurare este în discuţie”, a mai spus Nicuşor Dan.
Noul Guvern
30 iunie – data la care îmi propun să vin cu o parte din echipa de consilieri
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că în alegerea echipei sale de consilieri de la Palatul Cotroceni va ţine cont de competenţă şi onestitate, arătând că la 30 iunie îşi propune să numească o parte dintre aceştia.
El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, de ce tip de criterii va ţine cont în alegerea consilierilor pe care o să îi aibă la Cotroceni.
„Competenţă şi onestitate, cred că sunt suficiente. Şi alte nume pentru moment, nu. Cum v-am spus, 30 iunie este data la care îmi propun să vin cel puţin cu o parte din echipă, inclusiv şeful Cancelariei prezidenţiale”, a răspuns şeful statului.
„Ne dorim ca luni să avem o primă schiţă a programului de guvernare. (…) Nu am discutat de nume (de premier – n.r.) până în momentul acesta. Toate discuţiile au fost pe program”, a precizat şeful statului, miercuri, în prima sa conferinţă de presă de la preluarea mandatului, susţinută la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că, în ceea ce priveşte nominalizarea de premier, până acum au existat „scenarii, fără ca persoane să fie nominalizate”.
„Există deja un grup de lucru activ. Oamenii lucrează în fiecare zi. Există o primă schiță de propuneri ce va fi prezentată liderilor mâine. Şi, de aici, va începe discuția politică, a spus Nicușor Dan.
„Nu este exclusă nicio variantă, nici cea a unui premier sau guvern tehnocrat”, a spus Nicuşor Dan.
Nicușor Dan, despre procesul anticorupţie şi justiţie
„Nu sunt deloc mulţumit de procesul anticorupţie, sunt zone întregi de corupţie care sunt neglijate de statul român. Şi imediat ce o să terminăm cu chestiunea acesta a deficitului şi a formării Guvernului, partea de justiţie o să fie principala mea preocupare”, a spus Nicuşor Dan, miercuri, în prima conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
El a anunţat că va avea discuţii cu şefii parchetelor.
„Inclusiv discuţii cu şefii parchetelor, inclusiv discuţii despre planurile de management ale noilor şefi ai parchetelor, care vor avea un mandat începând de la începutul anului 2026. Asta pe partea de corupţie, evident că aici statul român are restanţe foarte, foarte mari”, a arătat şeful statului.
Nicuşor Dan a precizat că va avea aceste discuţii cu şefii parchetelor în baza atribuţiilor preşedintelui de reprezentare a societăţii.
„Corupţia este o problemă importantă a societăţii şi preşedintele, ca reprezentant al societăţii, poate să discute cu orice autoritate din ţara asta”, a susţinut el.
El a anunţat că va avea discuţii cu şefii parchetelor. Despre o reorganizare teritorială, Nicușor Dan a spus că acest lucru nu se poate face mai devreme de 2028, pentru că primarii au castigat un mandat pentru patru ani, dar că e necesar ca până în 2027 să reflectam la chestiunea asta.
Nicuşor Dan: E nevoie de un director civil la SRI, foarte probabil e nevoie de un nou director la SIE
Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat necesitatea numirii unui nou director la Serviciul Român de Informaţii (SRI), arătând că foarte probabil este nevoie de un nou director la Serviciul de Informaţii Externe (SIE), scrie Agerpres.
„Este nevoie de un director civil la SRI, foarte probabil este nevoie de un nou director la SIE”, a spus Nicuşor Dan, miercuri, la Palatul Cotroceni.
El a afirmat că va evalua activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu.
„O să am o evaluare. L-am cunoscut, este omul care are atribuţii în privinţa securităţii mele personale, a acestei instituţii şi evident că trebuie să colaborăm. O să am o evaluare, aşa cum o să am o evaluare pe activitatea Serviciilor în general, pe care nu am făcut-o. (…) (Evaluarea – n.r.) va fi imediat după ce ieşim din problemele de Guvern şi buget”, a mai spus şeful statului.
Președintele României, Nicușor Dan, a susţinut prima conferință de presă, la Palatul Cotroceni, de la începutul consultărilor oficiale pentru formarea noului Guvern.
România şi America – Relaţia cu SUA în contextul actual
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri că în relaţia cu Statele Unite ale Americii a existat „un moment de neîncredere”, în contextul anulării alegerilor prezidenţiale de anul trecut, dar semnalele pe această temă nu au fost oficiale.
„Eu cred că am avut un moment de neîncredere după anularea alegerilor, neîncredere care nu s-a manifestat oficial şi prin poziţii ale unor oameni din Administraţie. Eu cred că în bună măsură am depăşit acest moment şi mai departe noi avem în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite mai multe paliere de discuţii – avem un palier de discuţii foarte important pe zona militară – şi pe fiecare din aceste paliere de discuţii trebuie să existe discuţiile tehnice înainte de o eventuală vizită la nivel înalt”, a declarat şeful statului, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Nicuşor Dan: 30 iunie – data la care îmi propun să vin cu o parte din echipa de consilieri
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că în alegerea echipei sale de consilieri de la Palatul Cotroceni va ţine cont de competenţă şi onestitate, arătând că la 30 iunie îşi propune să numească o parte dintre aceştia.
El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, de ce tip de criterii va ţine cont în alegerea consilierilor pe care o să îi aibă la Cotroceni.
„Competenţă şi onestitate, cred că sunt suficiente. Şi alte nume pentru moment, nu. Cum v-am spus, 30 iunie este data la care îmi propun să vin cel puţin cu o parte din echipă, inclusiv şeful Cancelariei prezidenţiale”, a răspuns şeful statului.
Declarații ale președintelui Nicușor Dan:
În primul rând, formarea Guvernului: Am avut ieri discuții individuale cu reprezentanții partidelor pro-occidentale.
Ne dorim ca luni să avem o primă schiță a programului de guvernare și de aici să înceapă discuțiile pe acordul de guvernare.
Salut disponibilitatea tuturor partidelor de a participa în acest moment la formarea guvernului. Nu am discutat de nume.
Privind deficitul, avem un grup care lucrează. Prima schiță va fi prezentată liderilor mâine, joi. De aici începe discuția politică. Vreau să transmit mediului de afaceri că suntem serioși.
Pe plan extern, pe 10 iunie o să avem a Regelui Spaniei. Tot pe 10 iunie mergem la Chișinău. Imediat după un summit în Ucraina. Pe 25 iunie va fi summitul NATO de la Haga. Apoi, voi merge la summitul Consiliului European.
Au fost mulți care au contribuit la campania mea și nu am apucat să le mulțumesc. O voi face după ce programul intens îmi va permite.
Întrebare Agerpres: Ce s-a conturat în discuțiile pentru guvern? Vom avea un premier politic?
- Nu s-a discutat de persoane până în acest moment. Au fost puse pe masă diferite scenarii de prim-ministru, dar fără ca persoane să fie nominalizate. Așteptăm acord pe program și după vom discuta nume. În ceea ce privește măsurile, vom avea o listă de măsuri cu impactul bugetar și decizia politică va fi luată imediat. Nu suntem la momentul să spunem că am agreat pe ceva.
Întrebare: Vă mențineți declarația că nu va crește TVA?
- Îmi mențin că în ceea ce mă privește toate discuțiile acum pornesc de aici.
Întrebare: Anul trecut ați folosit o pizza pentru a explica bucureștenilor cum se împart banii din bugetul local. După ce ați văzut datele de la Finanțe cum arată acea pizza?
- Cred că dacă vreți o analogie – de ani de zile plătim o pizza medie și mâncam o pizza mare. Diferența trebuie să fie plătită de cineva.
Întrebare: Considerați că e nevoie de directori noi la SRI și SIE. Sunteți mulțumit de lupta anticorupție?
- Nu sunt deloc mulțumit de lupta anticorupție, sunt zone întregi de corupție care sunt ignorate. După ce terminăm cu deficitul, partea de justiție va fi principala mea preocupare.
Întrebare Digi24: Vreți să introduceți problema evaziunii în CSAT și să implicați serviciile. Au fost numeroase critici. Cum veți răspunde?
- Evaziunea fiscală este deja în strategia națională de securitate. Nu este nevoie de o modificare. Ceea ce noi trebuie să facem este să fim foarte clari până unde acționeză serviciil de informații. Serviciile, pentru că evaziunea fiscală este de securitate națională în documentul oficial al statului, trebuie să găsească informațiile despre această problemă și totul este ca rolul lor să se opreacă la a furniza informații către ANAF și parchete. Un director civil SRI are asta ca principală misiune.
Întrebare Bloomberg: Considerați o variantă potrivită ca pachetul de măsuri să fie trecut prin asumarea guvernului?
- S-a discutat în treacăt. O să vedem. Mai întâi pachetul și apoi discutăm.
Întrebare: S-a discutat despre o repoziția a SUA pe flancul estic. Este posibil ca România să meargă cu o propunere prin care să preia o parte a costurilor pe care le are SUA cu soldații din România?
- Pentru moment, dincolo de o perspectivă de schimbare a preocupării SUA înspre Asia dinspre Europa nu s-a pus în mod concret o discuție despre relocări de trupe.
Întrebare: Ați sancțiuni mai dure pentru cine nu plătește TVA?
- Desigur. Chestiunea este că România a promis de mult timp că face progrese privind colectarea TVA. S-au făcut unele, dar cheltuielile au crescut mult mai mult decât am reușit noi să avem venituri raportat la PIB.
Întrebare Epoch Times: Ați vorbit de mai multe ori despre războiul hibrid. Ați demarat sau urmează consultări cu specialiști, eventual consultări internaționale.
- E o chestiune strâns legată de anularea alegerilor. Până în acest moment nu am avut discuții cu instituțiile responsabile, dar este evident o preocupare principală pe care o voi avea începând cu zona iulie.
Întrebare: Intenționați să cereți serviciile informații despre politicieni acuzați de trădare?
- În măsura în care se confirmă, da. Teoretic vorbind există situații în care există colaborare, există situații în care pur și simplu oameni pe care Federație Rusă îi consideră potriviți pentru a destabiliza să fie sprijiniți fără ca această colaborare să existe. Bineînțeles că ne vom uita la lucrurile astea.
Întrebare Defense România: Care sunt palierele scurtcircuitate în relația cu SUA?
- Eu cred că am avut un moment de neîncredere după anularea alegerilor. Neîncredere care nu s-a manifestat oficial prin poziții ale unor oameni din administrație. Cred că am depășit momentul. Avem mai multe paliere de discuții, avem un palier foarte important pe zona militară. Pe fiecare palier trebuie discuții tehnice înainte de o vizită la nivel înalt.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News