VIDEO O pisică neagră a apărut la ușa Comisiei unde se dezbate bugetul pe 2024

Sursa foto: Pixabay

O pisică neagră și-a făcut apariția la ușa Comisiei de buget-finanţe, unde se dezbat bugetele instituțiilor pentru anul viitor. Pisica și-a văzut nestingherită de treabă sub ochii aleșilor, până când o angajată a parlamentului a venit să o ia.

Comisiile reunite de buget-finanţe continuă marţi dezbaterile cu ordonatorii de credite pe marginea proiectului bugetului de stat pentru 2024.

Şedinţa comisiilor reunite a început în jurul orei 10.00, după ce, cu o seară în urmă, s-a încheiat după ora 23.00.

Marţi, conform programului, la comisiile reunite de buget-finanţe se află în dezbatere bugetele de la Academia Română, CNCD, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, ICR, SRR şi SRTV, AEP, Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Ministerul Cercetării, Dezvoltării şi Digitalizării, Ministerul Muncii etc.

Depunerea rapoartelor Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu privire la proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 este prevăzută pentru ora 18.00, după care va începe şedinţa comună în plen a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru dezbaterea şi adoptarea celor două proiecte – dezbateri generale şi dezbateri pe articole şi anexe.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: