Skip to content
Societate

VIDEO O ucraineancă şi o rusoaică au purtat crucea la procesiunea din Vinerea Mare de la Roma

news.ro

Tradiţionala Via Crucis (Drumul Crucii), de Paştele Catolic, a revenit în seara de Vinerea Mare la Colosseum din Roma pentru prima dată din 2019, o pauză de aproape trei ani. „Dezarmează mâna fratelui ridicată împotriva fratelui, pentru ca acolo unde este ură să înflorească iertarea„, a spus Papa Francisc, potrivit news.ro.

Papa Francisc a prezidat evenimentul, conducând cei peste 10.000 de credincioşi prezenţi în rugăciunile Căilor Crucii, care urmăresc evenimentele Patimilor şi morţii lui Isus.

Deşi rădăcinile Via Crucis de la Colosseum datează de multe secole, tradiţia modernă a început în 1964, când Papa Sf. Paul al VI-lea a prezidat evenimentul. El şi papii ulteriori au continuat practica în fiecare an până când a lovit pandemia în 2020.

Calea Crucii a început cu imnul Adoramus Te („Te adorăm”).

Papa Francisc a spus apoi o rugăciune de deschidere care a adus în minte puterea ascunsă în suferinţa şi Crucea lui Hristos, precum şi multele aspecte ale vieţii de familie şi speranţa găsite în mijlocul încercărilor.

Iisus Înviat, a spus Papa, a oferit omenirii darul mântuirii şi a promis că va usca fiecare lacrimă şi va transforma pe toţi oamenii într-o „familie mare în casa iubirii şi a păcii”.

La fiecare dintre cele 14 opriri, o familie diferită a purtat crucea.

La oprirea a 13-a, două femei: Albina din Rusia şi Irina din Ucraina au purtat Crucea.

În loc de rugăciunea pregătită, tăcerea a vorbit mai tare decât orice cuvânt.

Cele două femei – prietene şi ambele asistente din Roma – ţineau crucea şi s-au privit în ochi iar privirea lor părea să arate toată durerea fraţilor în război şi speranţa nemuritoare a păcii şi reconcilierii„, a scris vaticannews.va.

În rugăciunea sa finală pentru eveniment, Papa s-a rugat ca lumina Evangheliei să rămână aprinsă în inimile tuturor familiilor, în mijlocul bucuriilor şi tristeţilor, încercărilor şi speranţelor.

Şi i-a cerut lui Dumnezeu să lase iertarea şi pacea să învingă „inimile noastre răzvrătite”, care caută să ne îndepărteze de Dumnezeu.

Doamne, întoarce inimile noastre răzvrătite către inima ta, ca să învăţăm să urmăm planuri de pace. Inspiră duşmanii să dea mâna şi să guste iertarea reciprocă. Dezarmează mâna fratelui ridicată împotriva fratelui, pentru ca acolo unde este ură să înflorească iertarea.. Dă-ne putere să nu acţionăm niciodată ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos, ca să putem împărtăşi slava învierii Lui. Amin„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *