VIDEO PAS, scor zdrobitor în România. „Ne-au lipsit 38 de voturi la București” – ambasador

Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova la București, în dialog cu jurnalista Marinela Angheluș la Puterea Știrilor
Victor Chirilă, ambasadorul Moldovei discută despre participarea cetățenilor la scrutin și despre rolul comunicării în consolidarea democrației

 

Invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor cu Marinela Angheluș, Victor Chirilă, ambasadorul Republicii Moldova la București, a recunoscut că procesul electoral a adus surprize.

„Surpriza a fost această mobilizare”, a declarat diplomatul, subliniind că în Capitală, spre exemplu, au lipsit 38 de voturi pentru a egala participarea la al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

La nivel național, diferența a fost de aproximativ 2.000 de voturi, explicată prin faptul că mulți studenți nu reveniseră încă la studii, fiind implicați în lucrări agricole alături de familiile lor.

Importanța alegerilor parlamentare

Ambasadorul a explicat că, de regulă, la scrutinurile parlamentare participă mai puțini cetățeni decât la cele prezidențiale, însă de această dată diferența nu a fost majoră.

„La alegerile parlamentare, cetățenii au predilecții partinice diferite, este mai greu să-i mobilizezi. Cu toate acestea, PAS a reușit să mobilizeze societatea”, a afirmat invitatul.

Într-adevăr, un factor decisiv a fost mobilizarea votanților indeciși, care reprezentau aproximativ 40% înainte de campanie.

 

Rolul presei și al comunicării strategice

Potrivit ambasadorului, ultima săptămână de campanie a fost crucială. Investigațiile presei despre rețelele de influență ale Federației Ruse și despre tentativele de corupere a electoratului au contribuit la clarificarea opțiunilor.

„Consider că un mare rol a avut comunicarea foarte eficientă a autorităților cu societatea. I-am informat la fiecare pas despre decizii, riscuri și încercările de destabilizare”, a spus acesta.

Idealurile care au unit electoratul

Diplomatul a subliniat că votul nu a fost doar unul partinic, ci și unul bazat pe valori.

„Probabil nu toți votanții PAS au votat din rațiuni partinice, dar au votat pornind de la niște idealuri care ne unesc… integrarea europeană, democrația, libertatea, dezvoltarea, pacea.”

Aceste principii, a mai afirmat ambasadorul, au ajutat formațiunea să se adreseze unei părți mai largi a societății, în timp ce mesajele partinice și distructive ale adversarilor politici au limitat mobilizarea acestora.

 

Etichete: Republica Moldova, alegeri parlamentare, ambasador Republica Moldova, PAS, integrare europeană, Puterea Știrilor, Marinela Angheluș

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: