Pentru Basarabia, anii ‘ 40 au fost, poate, cei mai zbuciumați din istorie. Ruptă de România Mare, apoi anexată de ruși, marcată de cel de-Al Doilea Război Mondial, lovită de foamete și deportări, regiunea, împreună cu oamenii care au mai rămas, părea că a amorțit. Cei care locuiau pe malul Prutului vedeau România în fiecare zi, aproape și departe în același timp, scrie Ecaterina Covali, în deschiderea episodului despre Podului de la Costești.
„Însă românii din satul Costești, acum raionul Râșcani, au trăit probabil despărțirea de patrie c el mai intens. Au fost martorii separării celor două maluri, după care a tuturor atrocităților ce au urmat. De parcă nu era suficient, oamenii au rămas și fără satul lor natal. Din cauza revărsării frecvente și periodice a Prutului, an de an, gospodăriile oamenilor erau distruse de puhoaie, semn că o nenorocire nu vine niciodată singură”, mai notează realizatoarea seriei.
„Părinții mei s-au căsătorit în ‘ 41, vara. Imediat au trecut nemții cu războiul pe unde trăiau ei […] aveau un cal cu care-și lucrau pământul. Ni l-au luat. A mai trecut vreo o lună de zile, a venit Prutul mare, le-o răsipit casa definitiv, definitiv. N-a mai rămas nimica. Vine iarna. Dacă Prutul a venit în august, vine iarna, ce să facă? Mama însărcinată… de trăit, unde să trăiești? S-a dus la un frate a lui tată și a trăit primăvara. Eu am apărut la 14 februarie. Primăvara în luna martie a ieșit la marginea mărginii satului, a făcut o colibă, știți ce-i colibă? Așa e, așa e, cu paie și cu mine mititică s-a dus și a trăit acolo în colibă. Acolo mă scăldau, acolo dormeam, acolo trăiam”, mărturisește Valeria Gheorghiștean, localnică din Costești.
Tot ce au reușit să facă oamenii, povestește Dragoș Panțâru, primar al Costeștiului în perioada 2007-2011, a fost să-și ia animalele din staul, câteva schimburi într-o traistă și să se retragă în vârful unui deal din apropiere.
Având drept argument inundațiile tot mai frecvente și distrugătoare, autoritățile de atunci le-au explicat oamenilor că trebuie să-și părăsească locuințele, să-și ia tot ce au de preț și să-și reconstruiască gospodăriile din temelii într-o zonă mai puțin expusă.
Astfel, vechiul sat urma să fie inundat controlat, la marginea lui urmând să fie construit un baraj imens. Așa au început oamenii viața de la zero: și-au reconstruit gospodării, au întemeiat familii, dar niciodată nu au uitat casa părintească pe care o reparau ori de câte ori Prutul le dădea târcoale, doar ca să rămână acolo de unde au început. Acum amintirile sunt tot ce le-a rămas din vechiul sat Costești, cu o istorie de secole.
„Cel mai scump loc e acolo unde te naști, unde ai petrecut copilăria, ai trăit cu prietenii, cu rudele, cu bunicul, cu bunica, cu toți membrii familiei, cu vecinii. Acolo este cel mai sfânt și cel mai drag, sigur. Dar a fost așa niște circumstanțe care nu i-au întrebat pe costeșteni că ei vor fi strămutați din vatra veche a satului. A fost așa ca ca peste noapte să fie anunțați, dar preventiv a venit o comisie de stat [ de la Răzică] și le-au stabilit averea, niște prețuri simbolice pe casă, ce aveau ei împrejurul casei. Cu acei bani nu puteai să faci casă – atât ce au făcut adică le-au mers în întâmpinare cele ce celor care și-au construit case particulare cu un preț mai redus al materialului de construcție, fortan adică ciment, nisip, piatră etc. Și oamenii au muncit… vă dați seama, la vârsta de 70-80 de ani omul să fie strămutat și nu… este impus să-și construiască o casă, un adăpost”, spune cu emoție Dragoș Panțâru, primarul orașului Costești 2007 – 2011.
Proiectul „Podurile Prutului: Povestiri de succes despre apropierea localităților din Republica Moldova și România” este finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova prin Contractul DRRM/C/38 din 25.04.2023.
Conţinutul materialelor nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
Episodul poate fi urmărit pe canalul nostru You Tube.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
