VIDEO Poliţia Română: Peste 124 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate din noiembrie până în prezent

poliţie
Sursa foto: Poliţia Română

Poliţiştii au confiscat, în perioada 14 noiembrie – 28 decembrie, peste 124 de tone de articole pirotehnice din categoriile de pericol F1, F2, F3, F4 şi P1, în valoare totală de aproximativ 5.495.300 de lei, fiind constituite 650 de dosare penale, în cadrul cărora s-au constatat 749 de infracţiuni.

În perioada sărbătorilor de iarnă, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase desfăşoară acţiunea naţională „Pirotehnic”, pentru prevenirea, constatarea şi combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului G

De asemenea, pentru fapte antisociale cu pericol mai scăzut, au fost aplicate 377 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 661.382 de lei. După Crăciun, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Alba au instituit sechestru asigurător, în cadrul unui dosar penal, pentru 1.282.726 de lei, susceptibili a proveni din comercializarea ilegală de articole pirotehnice.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: