UPDATE
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că vor fi anulate dobânzile şi penalităţile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până pe 25 noiembrie.
”Azi va fi pusă în transparenţă publică şi actul normativ prin care luăm o serie de măsuri pentru a aduce venituri în plus la buget. Anulăm dobânzile şi penalităţile celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până pe 25 noiembrie. Luăm însă şi o măsură în premieră după Revoluţie: răsplătim şi contribuabilii corecţi, cu taxele la zi! Astfel, de luna următoare, ei primesc o bonificaţie de 3%, deci plătesc mai puţin către stat. Considerăm că este forma cât mai firească prin care arătăm un semn de apreciere pentru toţi contribuabilii oneşti din această ţară”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis luni pensionarilor că toţi cei care, în urma recalculării, au decizii cu pensii majorate, să aibă certitudinea că această decizie nu mai poate fi anulată. De asemenea, a precizat că aceia care dovedesc că li s-a aplicat eronat recalcularea vor primi un răspuns prioritar.
”Toţi cei care, în urma recalculării au decizii cu pensii majorate, să aibă certitudinea că această decizie nu mai poate fi anulată! Şi ii asigur că nimeni nu se poate atinge de banii lor! De asemenea, toţi cei care dovedesc că li s-a aplicat eronat recalcularea pensiei vor primi un răspuns prioritar, cu detalii clare privind rezolvarea situaţiei”, a transmis Ciolacu.
El a refirmat că, în cazul pensionarilor nevăzători şi cu dizabilităţi,Guvernul pregăteşte rapid un mecanism de compensare pentru a le asigura o pensie decentă.
”Reparăm toate aceste nedreptăţi şi demonstrăm că preţuim munca celor care au ridicat această ţară! Doar aşa putem construi în viitor o Românie corectă!”, a conchis şeful Executivului.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul adoptă o măsură complementară recalculării pensiilor, pentru a asigura echitate pensionarilor care primesc tichete sociale, medicamente compensate şi ajutoare pentru încălzire. Astfel, limita de venituri în cazul tichetelor sociale pentru alimente creşte de la 2.000 la 2.210 lei.
“Adoptăm azi o măsură complementară recalculării pensiilor, ce asigură echitate pensionarilor care primesc tichete sociale, medicamente compensate şi ajutoare pentru încălzire. Astfel, majorăm pragurile veniturilor obţinute de aceştia pentru ca, şi după recalculare, cei cu venituri reduse să primească în continuare ajutorul necesar”, a afirmat premierul
”În cazul tichetelor sociale pentru alimente, creştem limita de venituri de la 2.000 la 2.210 lei. Şi pentru pensionarii care beneficiază de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor majorăm plafonul de venit de la 1.830 lei la 2020 lei pe lună. Astfel, susţinem cu fiecare dintre aceste forme de sprijin peste 2 milioane de oameni, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi familii monoparentale”, a mai transmis Marcel Ciolacu.
”Venim cu o decizie importantă şi în privinţa ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor. Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în următoarea perioadă”, a afirmat premierul.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News