Prezent în emisiunea „Puterea Știrilor”, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a vorbit deschis despre slăbiciunile diplomației economice românești, lipsa implicării politice în misiunile externe și subreprezentarea României în state-cheie ale economiei globale.
„Avem o problemă în a trata diplomația economică”
„Noi avem o problemă în a trata diplomația economică. Este o problemă, cred, dar nu e de ieri, de azi, nu e de actualii. Cred că a fost dintotdeauna. Poate și faptul că am fost un popor mai defensiv, mai nedornic de a cuceri, de a ocupa ceva. Pe plaja Modern din Constanța n-a fost nicio bătălie în ultimii 10 milioane de ani. Credeți că a fost oprit vreun localnic să-și construiască o barcă, să pună steagul pe malul Mării Negre sau să iasă prin Bosfor? Nu i-a oprit nicio forță străină. Noi totdeauna am zis: n-am făcut ceva pentru că nu ne-au lăsat alții. Nu e adevărat. Am avut spații libere unde nu ne-a deranjat nimeni. Nu am avut acest spirit de conquistador, de a căuta noi piețe. Ne-am mulțumit cu acel puțin din țară, cu piața internă.”
E ca bătrâna care nu vrea să treacă strada și noi vrem s-o trecem. Cam așa este cu internaționalizarea business-ului românesc. Și politicienii s-au pliat pe această zonă de defensivă în ceea ce înseamnă diplomația economică. Mă uitam la ambasadele din Arabia Saudită, Japonia, Australia, Coreea de Sud – toate sunt țări G20 – unde suntem foarte slab reprezentați diplomatic, ca personal. Vorbim de ambasador cu maxim doi angajați. Trei deja e mult. Un prieten de-ai mei, ambasador în Australia, când a ajuns la post, la Canberra, a venit cineva de la Melbourne să descuie ambasada. Vă dați seama, după peste 20 de ore de zbor, să nu te aștepte nimeni cu o cafea.”
„Avem ambasade unde nu ar trebui și prea mulți oameni unde nu e nevoie”
În contrast, Daraban a criticat supradimensionarea unor ambasade europene:
„Avem ambasadă la Podgorița, la Bratislava, la Praga. Nu spun că cea de la Sofia crapă pereții, dar…Am fost cu președintele Băsescu într-o delegație oficială și am rămas șocat de câți oameni pot fi la ambasada noastră din Berlin. În jur de 50. Ar trebui regândită pe priorități. Nu știu dacă merităm să avem patru oameni la Podgorița sau cinci la Bratislava. Ambasada de la Viena ar putea acoperi mai multe țări. Sunt multe zone unde avem ambasade de dragul de a fi ambasade.”
Davos: „Președintele Nicușor Dan trebuia să fie prezent”
Referindu-se la Forumul Economic Mondial de la Davos, Mihai Daraban a fost categoric: „Eu cred că președintele trebuia să participe. Trebuia să fie. Davos nu este în Noua Zeelandă, nici în Vanuatu, nici în Solomon Islands. E în Europa. Nu știu dacă trebuia să semneze pactul impus de domnul Trump, asta e altă discuție. Dar cred că trebuia să fim prezenți. E bine că a fost reprezentare la nivel de Minister de Externe și Ministerul Energiei.”
Autor
-
Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








