Skip to content
București Știri locale

VIDEO. Primul tramvai nou va circula în București din martie 2021: Nicușor Dan promite 200 de vehicule până la sfârșitul mandatului

Captură Foto

Primul tramvai nou în București ar putea fi livrat la mijlocul lunii martie, iar până la finalul primului mandat de primar al lui Nicușor Dan pe șinele din Capitală vor circula 200 de vehicule noi, de producție românească.

Noul edil vrea să se semneze până la finele anului în curs contractele cu Astra Vagoane Călători Arad și cu Electroputere VFU Pașcani, unitate de producție și modernizare și mentenanță pentru vehicule feroviare., societăți românești care au câștigat licitațiile organizate de Primăria Municipiului București, respectiv Societatea de Transport București, scrie clubferoviar.ro.

Trenul automor realizat în premieră în țara noastră are trei vagoane și o capacitate de 140 de locuri la clasa a doua și 22 de locuri la clasa întâi putând atinge o viteză de până la 120 de km/h.

Probele de calitate au durat câteva luni, timp în care automotorul a avut de trecut examene grele pe mai multe trasee dar și la centrul de testări feroviare de la Făurei.

„Etapa de testare este o etapă foarte lungă ca timp și ca cheltuieli. Am mers cu trenul la Făurei, l-am învârtit zeci de mii de km în fiecare zi, de dimineața până seara să descoperim tot ce trebuia descoperit. Am fost cu el la Predeal, am fost la București, am fost la Mestecănești și încărcat și gol”, a precizat ing. Mihai Tudosă, șeful Serviciliu Tehnic-Proiectare.

„Automotrul s-a comportat extraordinar de bine conform standardelor europene. Au fost în jur de 90.000 de încercări. Toate au ieșit cu bine, conform protocoalelor și probelor. Am exercitat anumite probe cu furnizori de echipamente de materiale de tracțiune, de climatizare, de frână”, susține inginerul Dragoș Pavel.

Ing. Claudiu Hârbu, directorul general-adjunct al unității este de părere că „acest automotor este ca două uzine din Pașcani pentru călătorii români, fiind un tren performant și construit la standardele actuale”.

„Acest automor este ca două uzine din Pașcani pentru călătorii români. Este un tren diesel, fabricat în această uzină 100%. Este un tren performant și este construit la standardele actuale, deci poate intra în competiție cu orice concurent al nostru din Europa.

Am încheiat toate testele care s-au derulat de-a lungul unui an și jumătate cu Autoritatea Feroviară Română și acum trebuie să primi omologarea finală. Pentru anul viitor aș vrea ca Guvernul României să aibă o politică favorabilă domeniului acestuia, în speță fabricării de material rulant cu precădere românesc.

Vreau să vă spun că acest tren are înglobat industria pe orizontală românească în proporție de 80%, ceea ce este un lucru foarte bun pentru România”, explică ing. Claudiu Hârbu.

Feroviarii din Pașcani își propun ca pentru anul 2021 să mai construiască un automotor dacă cel realizat va fi achiziționat de CFR Călători.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *