Skip to content
Internațional

VIDEO Protest în Bucureşti faţă de războiul din Ucraina

Câteva sute de persoane participă, sâmbătă, la protestul din Bucureşti faţă de invazia rusă în Ucraina şi cer încetarea imediată a focului şi a crimelor împotriva umanităţii. Manifestanţii au steaguri ale Ucrainei şi scandează lozinci în limba ucraineană.

Cei mai mulţi protestatari sunt ucraineni sau refugiaţi din ţara vecină şi scandează în limba acestei ţări.

Protestatarii au stat mai mult timp în Piaţa Victoriei, iar apoi au pornit în marş către Ambasada Rusiei, unde au desfăşurat drapelul Ucrainei, în culorile galben şi albastru şi au scandat lozinci în limba ucraineană, notează news.ro.

De asemenea, au purtat cu ei lozinci în limba ucraineană şi engleză.

Ucrainenii mor pentru valorile europene”, ”Glorie Ucrainei” sunt doar câteva dintre mesaje.

Protestul este organizat de mai multe asociaţii, care se alătură, astfel, mai multor capitale ale lumii unde au avut loc manifestări similare.

Greenpeace România îşi uneşte forţele cu 11 organizaţii civice pentru a participa la un protest comun de susţinere pentru Ucraina. Cerem oprirea războiului şi încetarea imediată a crimelor împotriva umanităţii şi mediului care au transformat Ucraina într-o rană deschisă. Sunt invitaţi toţi cei care îşi doresc o lume guvernată de pace, nu de interese meschine care se traduc în pierderi de vieţi omeneşti. Pacea nu poate fi atinsă fără a ne desprinde de industriile fosile care pompează bani în conflicte”, a transmis, Greenpeace, într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *