VIDEO PS News la Strasbourg – Mircea Hava: „Supra-coordonarea” Bruxelles-ului frânează proiectele și duce la risipă

Mircea Hava, invitat la emisiunea „Puterea Știrilor” la Strasbourg 23.10

 

Mircea Hava, europarlamentar PNL, analizează amendamentele aduse bugetului Uniunii Europene pentru 2026, subliniază riscul „supra-coordonării” și pledează pentru programe naționale pe termen lung și pentru responsabilitate locală.

„Protestele sunt pentru ceea ce se dorește să fie. Știți acea discuție cu programul, cu planul de țară, cu banii de dezvoltare regională, locală, ca fiecare țarã să hotărască câți bani dă subvenție agricultorilor, lucru pe care toată lumea îl clama înainte? Acum nu este bine, pentru că îți creează responsabilități. Mai bine să spună Comisia ce trebuie, și Parlamentul și noi să spunem: acolo e soarele, noi nu putem să mișcăm în front”, a afirmat liberalul, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, transmisă de la Strasbourg.

Hava a pledat pentru stabilirea unor programe naționale de dezvoltare pe termen lung (cinci, zece sau cincisprezece ani), aprobate în prealabil cu instituțiile europene, pentru a asigura continuitatea și a reduce risipa de fonduri, indiferent de schimbările politice interne, considerând că cetățenii de acasă sunt cei mai în măsură să decidă prioritățile locale.

„Eu țin foarte mult la programele acestea, de țară. Pe cinci ani, pe zece ani, pe cincisprezece ani, care să fie un program care, odată aprobat, să rămână bătut în cuie, orice putere vine după.”

Mircea Hava a criticat tendința de „supra-coordonare” din partea instituțiilor europene, care prin reglementări excesiv de detaliate ajung să frâneze derularea eficientă a proiectelor și să ducă la risipă.

„Nu pot să le spun să facă drumul de 3 metri cu piatră cubică pe stânga sau pe dreapta. Sau să-i spun, chiar s-a întâmplat, câte belciuge să se pună, la un bloc reabilitat pentru a agăța bicicleta. Și eu am întrebat, doamne, dar dacă pun unul în minus sau două în plus, e o problemă? Deci nu trebuie să alunecăm în chestiunele astea. Această supra-supra-supa coordonare nu duce decât la stoparea și la frâna trasă pentru derularea proiectului”, a subliniat europarlamentarul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: