VIDEO R. Carp, despre rezultatele obținute de USR în alegeri: 11% pentru trei partide este un scor foarte mic

Sursa: Pinterest

După demisia lui Cătălin Drulă ca urmare a rezultatelor slabe obținute la alegerile locale și europarlamentare de duminică, surse din partid susțin că se așteaptă la o luptă între Elena Lasconi și Dominic Fritz pentru șefia USR.

„În primul rând, cred că trebuie salutat acest gest (demisia lui Cătălin Drulă), pentru că oamenii politici se cunosc după caracter. Or, oamenii politici care demisionează după un eșec merită întreaga admirație și întregul nostru respect. Sunt politicieni care s-au agățat de putere chiar și după ce au pierdut alegerile, invocând tot felul de motive. Tot Drulă a ales să nu spună mai multe motive decât cele electorale. Nu știm altele, dar bănuim că astea sunt și că altceva nu i-a determinat acest gest. Într-adevăr,  ca trei partide să obțină un scor de 11% e foarte, foarte puțin. În condițiile în care pragul electoral era de 8%  în cazul Alianței, deci ei, practic, cu 3% mai puțin nu intrau deloc în Parlamentul European. În fine, același scenariu se repetă și în multe alte zone ale țării. Deci, USR  a pierdut doi primari din București, se pare, doi primari cu rezultate bune la alegeri, doamna Armand și domnul Mihaiu, ca dovadă că au avut și scorul ăsta foarte mare la o competiție foarte strânsă”, a spus politologul, invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, realizată de Marinela Angheluș.

Prin comparație, spune acesta, în teritoriu lucrurile se mișcă mai greu, formațiunea având foarte puțini lideri locali în prezent.

„Există un singur motor astazi în teritoriu, respectiv domnul Fritz. (…).  Și aici este problema, pentru că nu poți construi un partid dacă nu ai o infrastructură la nivel local. Oare USR în momentul de față poate să compenseze, să aducă pe cineva care să fie capabil să construiască această infrastructură – este de văzut. În orice caz, este într-o situație destul de incertă, cu un scor mic și doi independenți care s-au dovedit a fi redutabili. Atât domnul Ștefănescu, cât și domnul Vlad Gheorghe, doi europarlamentari care, teoretic, ar putea să facă majoritate, adică să voteze cu colegii lor, dar veți vedea, ei au propria lor logică și acționează uneori altfel decât USR. Asta va fi foarte interesant”, a explicat politologul.

În ce privește posibilitatea ca USR să piardă capital politic și ca urmare a asocierii cu PMP și Forța Dreptei, acesta este de părere că, în orice caz, aceasta nu a dat rezultate.

„Nu aș spune că a pierdut. Ne-am fi așteptat ca această asociere să aducă un plus de procente electorale. Or, USR era deja la 11% în momentul în care s-a făcut această fuziune electorală, pentru că cele trei partide acționează diferit în momentul de față. A fost o alianță de conjunctură, a fost o alianță mai amplă, electorală. Efectele sunt împărțite, adică în unele  locuri a luat un scor bun, în alte locuri –  mai puțin bun… Nu știm”, a completat Radu Carp.

Legat de posibilul înlocuitor la șefia USR al lui Cătălin Drulă, invitatul spune că un scenariu îl indică pe Nicușor Dan, un altul pe Dominic Fritz, de la Timișoara.

„Va fi o competiție deschisă și cred că această competiție va fi dusă între cei doi. Ei sunt legitimați prin vot și, ca atare, au tot dreptul să poarte această bătălie, fie și la nivelul acesta al retoricii”, a arătat politologul Radu Carp.

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: