VIDEO R. Doseanu, avocat C. Cherecheș: Va fi încarcerat dacă sunt întrunite condițiile stabilite în vederea extrădării

Cătălin Cherecheș  a revenit în România, după ce a fost extrădat de autoritățile din Germania. Răzvan Doseanu, avocatul fostului primar al orașului Baia Mare, a vorbit în cadrul emisiunii Puterea Știrilor despre procedurile care vor urma după sosirea  acestuia.

„Acesta urmează să fie încarcerat dacă se respectă întru totul garanțiile și condițiile speciale pe care Administrația Națională a Penitenciarelor le-a stabilit pentru dl. Cătălin Cherecheș și le-a transmis autorităților din Germania, obținând extrădarea lui. Și mă refer aici la condiții speciale de detenție,  respectarea standardelor la nivel european. Ar urma să fie încarcerat la Penitenciarul Rahova pentru 21 de zile, o perioadă de carantină obligatorie pentru orice persoană condamnată care se află la începutul executării pedepsei în penitenciar. Ulterior, ar urma un regim închis de circa un an de zile în Penitenciarul Aiud, iar apoi la Penitenciarul Baia Mare. Trebuie precizat că din pedeapsa de 5 ani urmează să se deducă perioada reținerii arestului preventiv, precum și arestul la domiciliu de circa opt luni de zile, respectiv perioada de aproape patru luni de zile în care a fost practic arestat în Germania în vederea extrădării”, a arătat avocatul fostului primar.

În ce privește condițiile speciale, Răzvan Doseanu a explicat ce au stabilit autoritățile germane împreună cu Administrația Națională a Penitenciarelor.

„Cazul domnului Cătălin Cherecheș a fost tratat în mod particular, la nivel individual și s-au stabilit anumite penitenciare cu anumite camere speciale, cu suprafețe mai mari, fără supraaglomerare. Mă refer aici la o detenție fie singur, fie cu maxim încă una sau două persoane și cu suprafețe care respectă acele dimensiuni mai mari cerute la nivel european față de majoritatea celulelor obișnuite din penitenciarele românești”, a explicat avocatul.

Acesta a mai adăugat faptul că instituția va face informări periodice, pentru a arăta respectarea garanțiilor oferite.

„Nu cred că la un asemenea nivel cineva oferă niște garanții, ca ulterior să nu le respecte. Pentru că atunci când vii cu o nouă solicitare de extrădare și autoritățile germane au în vedere că n-ai respectat ceea ce ai promis prima dată, s-ar putea ca aceasta să nu fie aprobată. Eu sunt convins că vor fi informări periodice, fie din partea autorităților române sau, fie din partea domnului Cherecheș sau a avocaților dumnealui privind respectarea garanțiilor oferite de către Administrația Națională a Penitenciarelor”, a menționat Răzvan Doseanu.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: