VIDEO R.Moldova, pas înainte spre UE. Șalaru: Va fi o mare problemă la prezidențiale, dacă nu va câștiga Maia Sandu

La întrebarea cum ar trebui să negocieze Republica Moldova cu Uniunea Europeană pentru a nu rata, aderarea în 2030, așa cum și-a propus, Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării, a afirmat:

„Aderarea poate să depindă și de o singură țară din Uniunea Europeană, fiindcă fiecare capitol încheiat de negocieri trebuie aprobat de toate țările membre, iar procesul de negociere poate fi întrerupt la cererea oricărui stat aparținând blocului comunitar. Deci, Republica Moldova trebuie să se mobilizeze exemplar, toată capacitatea politică, intelectuală pe care o are, toți specialiștii care pot contribui cu ceva. Republica Moldova trebuie să se folosească de România, care are toată legislația europeană tradusă și care trebuie implementată imediat în Republica Moldova.

Noi trebuie să folosim experiența României, a persoanelor care au participat la negocierile care au dus România la aderare. Astăzi, important este ca cei din Republica Moldova, clasa politică să conștientizeze că nu este loc pentru frustrări, pentru ambiții personale, pentru orgoliu. Noi trebuie să ne mobilizăm, fiindcă aceste etape sunt foarte importante. Poate că cineva crede că nu e nicio problemă dacă nu câștigă Maia Sandu. Eu cred că va fi o mare problemă dacă nu va câștiga Maia Sandu. Noi astăzi avem politicieni în Republica Moldova, care folosesc narațiunea socialiștilor sau a rușilor, care spun că trebuie să votăm partidele de stânga și un candidat de stânga, ca aceștia, timp de 4-5 ani să se discrediteze și după asta definitiv să câștige unioniștii sau pro-europenii.  Și nu pot să-i învinuiesc de prostie sau de altceva pe acești oameni.”

Este vorba despre oameni inteligenți, mai spune invitatul, printr-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Puterea Știrilor. Ei știu despre ce vorbesc, dar sunt vânduți propagandei ruse și folosesc diferite canale de comunicare pentru a detruna mesjul și de a pune piedici Maiei Sandu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: