Prezent în studioul Puterea Știrilor, politologul Radu Carp a vorbit despre declarațiile liderului PSD după pierderea Primăriei Capitalei, dar și despre sprijinul de care va avea nevoie Nicușor Dan pentru a-și asigura majoritatea în Consiliul General.
„Matematic, voturile acordate doamnei Firea și domnului Burduja înseamnă un procent peste voturile obținute de Nicușor Dan. Adică era clar că în momentul în care nu se poate agrea un candidat comun, doamna Firea nu va avea nicio șansă, dar rezultatul ei este destul de bun, sigur, puțin sub scorul partidului, dar oricum, cam în media scorului pe care l-a obținut ani de zile în București. Acest lucru este, într-un fel, remarcabil, pentru că doamna Firea, în ciuda tuturor scandalurilor, s-a menținut constant, are deja propriul electorat în București și asta vom vedea și la nivelul Consiliului Municipiului Bucureștiului, lucrurile sunt foarte complicate. Sunt foarte multe partide reprezentate. Din ce am văzut în rezultatele alegerilor, nu se va putea forma nicio alianță. Obținerea unei majorități va fi o mare problemă, pentru că, de fapt, adevăratul câștigător al alegerilor din București este domnul Piedone, pentru că orice majoritate va trebui să colaboreze cu domnia sa”, a arătat politologul.
Cele două blocuri, spune Radu Carp, referindu-se atât la PNL-PSD cât și la USR, vor avea în jur de 40%, prin urmare, pentru o majoritate, ar fi nevoie de încă 10%. Astfel, arată acesta, ambele blocuri vor avea nevoie de susținerea lui Popescu-Piedone.
„Aici este, cum să spun, o ironie, în sensul că domnul Piedone a pierdut, deși era favorit la un moment dat, a scăzut foarte mult. Și totuși, el a urmat traseul invers al partidului său. Dacă la început PUSL practic nu exista, astăzi este împins în Consiliul General cu foarte mulți consilieri, cu un număr consistent de voturi și va menține balanța. Nimeni nu va dori să lucreze ”transparent” cu Piedone, pentru că vine dintr-o altă categorie politică și în fine, sunt electorate foarte diferite, dar clar vor trebui făcut alianțe punctuale pentru a trece anumite proiecte. Nu exclud, și va fi foarte interesant de urmărit, nici o alianță între USR și partidul domnului Piedone, tocmai pentru a genera o majoritate stabilă. Nu, Consiliul General nu este ca într-un parlament unde, să zicem, îți mai poți permite luxul să ai un guvern minoritar. O primărie cu primar dar fără un consiliu, nu poate să funcționeze”, a explicat Radu Carp.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News