Datele celui mai recent sondaj de opinie arată că românii nu vor ca țara noastră să iasă din Uniunea Europeană și NATO și că încrederea în Rusia se situează sub 10%. Cu toate acestea, Călin Georgescu a câștigat în 13 județe din țară la primul tur al alegerilor prezidențiale.
„Trebuie să punem lucrurile în context, explică Remus Ștefureac, director INSCOP Research. Avem 88, aproape 90% dintre români din totalul populației adulte din România, care spune că respinge ideea unei ieșiri a României din Uniunea Europeană. În același timp avem 21% din locuitorii de pe teritoriul României care s-au prezentat la vot, ceea ce înseamnă că aproximativ 10-12% din totalul populației adulte a votat cu domnul Georgescu. Adică, într-o parte avem aproape 90%, în cealaltă parte avem 10-12%. Diferența este de la cel la pământ și cred că despre aceste lucruri ar trebui să vorbim în mod cât se poate de obiectiv. Uneori, avem această tentație de a umfla niște realități și de a le portretiza în mod greșit, inclusiv această idee că votanții domnului Georgescu sau votanții altor partide cu narative mai radicale, ultrapopuliste, ar fi, majoritatea, anti-europeni. De fapt, cea mai mare parte a lor sunt pro-europeni”.
Chiar dacă nu sunt 90%, atrage atenția invitatul, 60% sunt proeuropeni și reprezintă o majoritate din acel bazin. Prin urmare, ideea potrivit căreia o mare parte dintre români își doresc izolarea, ieșirea din Uniunea Europeană și NATO este o minciună grosolană, spune acesta.
„Este un fals narativ, sigur, un ori rostogolit și de, din păcate, să spunem, de comentatori care nu înțeleg, poate, suficient, sau nu încearcă să găsească niște explicații pentru un vot de protest, de revoltă, de nemulțumire față de condiții sociale și economice, față de probleme poate de integritate sau de profesionalism ale clasei politice, față de sentimentul că, poate, unele partide sau lideri au încercat să aranjeze un joc și de aici o stare de nemulțumire. Dar aceste lucruri nu au absolut, dar absolut nicio legătură cu orientarea geopolitică a țării, cu prezența NATO, cu prezența Uniunea Europeană, față de care românii sunt firesc și normal atașați din motive evidente. Cum să-ți dorești orientarea înspre Rusia când aceasta înseamnă război? Adică românii văd pe fața lor o Ucraină devastată de agresiunea militară a Rusiei, o Rusie care, apropo, a invadat România de vreo 12 ori în ultimii 170 de ani de istorie, practic în perioada constituirii noastre ca națiune. E o absurditate evidentă și o formă de propagandă pe de o parte promovată ostentativ, pe de altă parte izvorâtă dintr-o neîntelegere crasă a unor cifre, volume de oameni care sigur se îndreaptă într-o direcție și pare că încercăm să le dăm o semnificație așa… să fim mai interesanți în comentarii”, a afirmat Remus Ștefureac, invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News