Români din toată țara au venit la Viscri să-l vadă pe regele Charles înainte de întoarcerea acestuia la Londra. Conaționalii i-au pregătit diverse cadouri tradiționale.
Români din toată țara au venit la Viscri să-l întâmpine pe regele Charles, aflat într-o vizită privată în țara noastră. Regele atât de îndrăgit în România își petrece ultima zi a vizitei sale în țara noastră în satul brașovean în care deține o casă tradițională, veche, care funcționează ca pensiune.
Pe unii dintre cei veniți de departe îi poți recunoaște după accent, dar sunt unii care pot fi recunoscuți chiar de departe, deoarece poartă costume populare din zona din care provin. Așa se întâmplă cu un cuplu venit din Maramureș.
„Ne-am pus straiele de sărbătoare pentru că e o zi foarte importantă, ca ziua de Paști, să primim un rege în țară la noi. În urmă cu o lună am fost la Londra, la încoronare. Ne-am dus la Londra îmbrăcați în straie moroșenești și să nu venim în țară la noi?”, spune Ion Vozai, venit din satul maramureșean Breb.
„Noi îl numim consăteanul nostru, pentru că are casele la noi în sat și ne-a vizitat satul nostru și de-asta am venit cu mare, mare drag să-i fim alături, pentru că este un om bun și merită toată onoarea și cinstea din lume. La noi în sat este o sărbătoare, când se scot oile la munte. El a auzit de sărbătoarea asta și a venit la noi, la stână, foarte mulți kilometri pe jos”, a spus Ileana Vozai, soția lui Ion.
Cei doi au adus câte un cadou pentru rege și regină. Pentru Camilla au adus o trăistuță tradițională din Maramureș, iar pentru Charles o sticlă cu horincă, cu numele suveranului imprimat pe ea.
Unul dintre invitații regelui Charles a lucrat ca dulgher la una din proprietățile monarhului britanic. Acesta i-a adus lui Charles bujori și spune că România ar trebui să învețe de la suveran ce înseamnă modestia și să fii om.
„Ne fascinează foarte tare istoria Marii Britanii, așa că ne-am decis să venim când am aflat vine regele. Ne-am dorit foarte mult să-l vedem, mai ales că prietenul meu a și fost la jubileu, acum un an. Am făcut un drum lung, dar am venit special pentru asta și ne bucurăm”, a spus o tânără venită din Oradea.
Regele Charles este așteptat la Viscri după prânz, însă satul a început să se umple de lume încă de dimineață, când au sosit români din toate colțurile țării.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News