VIDEO România, promovată pe autobuzele britanice timp de o lună

Sursa foto: Pexels

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinație turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internațional de turism „World Travel Market” (WTM) și printr-o campanie outdoor (OOH) desfășurată pe autobuzele din Londra, Manchester, Birmingham și Liverpool.

Potrivit unui comunicat al ministerului, aceste inițiative se desfășoară simultan în luna noiembrie, în preajma sezonului sărbătorilor de iarnă, și sunt orientate către atragerea turiștilor britanici și a celor internaționali., scrie Agerpres.

MEAT participă, în perioada 5-7 noiembrie a.c., la WTM Londra, un eveniment Business-to-Business (B2B) de referință pentru profesioniștii din domeniul turismului. Standul național al României reunește 35 de co-expozanți, inclusiv tour operatori, hotelieri, asociații și federații de profil și Organizații de Management al Destinației.

În cadrul standului României, co-expozanții au la dispoziție spații dedicate pentru întâlniri B2B și o zonă de conferințe unde vor susține, pe durata celor trei zile de manifestare expozițională, prezentări despre oferta turistică locală. În plus, ansamblul folcloric din Craiova va fi prezent pentru a interacționa cu vizitatorii, în scopul promovării autenticității și tradițiilor românești. De asemenea, Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, este prezentă pentru a face cunoscută povestea Târgului de Crăciun din Craiova, recunoscut drept unul dintre cele mai frumoase din Europa și clasat pe locul al II-lea în topul European Best Destinations.

Simultan cu prezența la WTM, România derulează în perioada 4 noiembrie – 4 decembrie a.c., o campanie OOH pe autobuzele supraetajate din Londra, Manchester, Birmingham și Liverpool. Campania include, astfel, 150 de autobuze în Greater London, oferind o acoperire estimată de 51,1% din populația Londrei, cu un impact de peste 16 milioane de impresii. Alte 50 de autobuze vor traversa Centrul Londrei, generând un estimat de aproximativ 5,6 milioane de vizualizări. În Manchester, Birmingham și Liverpool, campania se derulează pe 50 de autobuze regionale, asigurând o rată de acoperire de 4,41% la nivel național. Acțiunea, care poartă mesajul „Hop on board to Romania” va beneficia, astfel, de o vizibilitate extinsă, amplificată de aglomerația urbană și de audiența diversificată din aceste orașe.

Regatul Unit se numără printre principalele piețe de interes pentru turismul românesc. Conform estimărilor pentru anul curent, britanicii vor realiza peste 97 de milioane de călătorii internaționale, cheltuielile urmând să atingă 90,46 miliarde de dolari. Interesul lor față de România a crescut constant în ultimii ani, în perioada 2007-2017 destinația România înregistrând cel mai mare ritm de creștere în opțiunile acestora de vacanță, cu o revenire spectaculoasă în 2022, atunci când a fost atinsă o creștere de 280% față de 2021. Trendul crescător s-a menținut și în 2023, cu o creștere de 26,5%.

În general, turiștii britanici sunt atrași de diversitatea peisajelor naturale, de turismul cultural și de oferta de city-break, precum și de conectivitatea aeriană optimizată între cele două țări.

Prin intermediul schemei de ajutor de minimis aprobată prin Ordinul nr. 330/2023, cheltuielile operatorilor economici, prezenți în standul României de la WTM Londra, sunt acoperite în totalitate, în ceea ce privește taxa de participare, închirierea spațiului și personalizarea desk-urilor, menționează ministerul.

De asemenea, MEAT suportă 50% din costurile de transport extern pentru câte un reprezentant al fiecărui operator economic, cu condiția ca această sumă să nu depășească 500 de euro, precum și 50% din prețul primei nopți de cazare, la nivelul baremelor stabilite pentru instituțiile publice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: