Șeful delegației americane, prima de după venirea lui Donald Trump la Casa Albă, a declarat că această țară este foarte importantă pentru SUA, motiv pentru care a venit însoțit de șapte membri ai Congresului. Într-adevăr cele două state își doresc intensificarea legăturilor bilaterale în mai multe domenii, a afirmat Natalia Intotero, în direct, la Puterea Știrilor.
„În următoarele ore, voi avea și eu posibilitatea de a întâlni delegația din Statele Unite. Va fi o întâlnire cu membri ai Guvernului la reședința ambasadorului Statelor Unite. Acum o săptămână am avut bucuria, alături de doamna ambasador a Statelor Unite și de ambasadorul Marii Britanii, de a ne întâlni cu echipa care filmează istoria președinților Statelor Unite”, a spus ministrul Culturii.
Aceasta a adăugat că este vorba despre un serial care va fi lansat anul viitor și care este filmat în România, întrucât echipa de producție a găsit aici locații asemănătoare celor incluse în film. De asemenea, expertiza celor din industria cinematografică de la noi a fost un argument în plus pentru această decizie.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News