Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, e supărat rău pe PSD, iar în Marcel Ciolacu nu mai are nicio încredere. „Poate să se tatueze, poate să spună niște adevăruri Marcel Ciolacu, dar degeaba le mai spune că nu-l mai crede nimeni. Și asta este o mare problemă. Ca om politic când îți pierzi credibilitatea, ai pierdut totul”, a declarat liberalul la Puterea Știrilor.
„Nu am încredere în PSD, mai ales în actualul leadership al PSD care nu s-a schimbat. N-am văzut o schimbare acolo de abordare, ca să pot să vin să creditez noua conducere cu un cec în alb pe o anumită perioadă și atunci, pe bună dreptate, faptul că nu au fost schimbări la ei și că au aceeași mentalitate ca înainte, îmi demonstrează faptul că, de fapt, încă nu s-au schimbat.
Iar în ceea ce privește coaliția, urmează să vedem proiectul de buget, urmează să vedem programul de restructurări și să vedem dacă PSD, forțat fiind de noi, de Partidul Național Liberal, de oamenii din guvern, vor veni și ei cu niște restructurări acolo unde pot. La SGG, la ministerile conduse de PSD sau nu. Vom vedea, pentru că un lucru e clar: PSD și-a bazat voturile și susținerea politică în mare parte pe acești oameni care stau la stat și care mulți dintre ei au fost angajați de PSD și de o categorie care este dependentă de stat, vorbim de ajutoare sociale și vorbim de alte categorii care sunt dependente de banii de la stat.
Și atunci, eu cred și am rezerve mari că PSD-ul își va dori o reformă reală a statului român dat fiind faptul că își vor lovi exact baza electorală. Ei tot timpul au avut grijă de baza lor electorală. Rămâne de văzut însă, îmi mai doresc un lucru: tot ceea ce se scrie în programul de guvernare să fie respectat”, a spus Sighiartău.
Vicepreședintele PNL s-a arătat foarte nemulțumit de faptul că a aflat de la televizor că se modifică pragul la micro-întreprinderi, și asta după ce coaliția se angajase să nu ia această măsură fără a o discuta cu mediul de afaceri.
„Vă dau un singur motiv pentru care am fost și sunt mulțumit: votezi un program de guvernare, te uiți la el și vezi că acolo scrie foarte clar că pragul la micro-întreprinere rămâne la fel și că orice decizie care se ia în ceea ce privește mediul de afaceri, impozite, taxe noi, se va consulta cu mediul de afaceri în prealabil…
Ei bine, după votarea programului de guvernare, în nici 10 zile, a venit o ordonanță trenuleț, da, trenulețul ăla care merge cu 40 la oră prin țară, cu modificarea pragului la micro-întreprinderi, fără să anunțe pe nimeni, nici măcar… Gândiți-vă, eu sunt parlamentar și am aflat de la televizor că se elimină…
Eu mi-am expus punctul de vedere – ori de câte ori nu voi fi consultat ca parlamentar, ca om de partid, voi avea o problemă și o voi spune și public. Pentru că, așa cum spuneam, un partid ca să funcționeze trebuie să existe dezbateri, trebuie să existe idei și trebuie să existe decizii finale, după ce au loc aceste dezbateri. Dacă noi aflăm de la televizor, apropo de măsurile acelea care au încălcat programul de guvernare, nu este în regulă. Iar eu știu cum lucrează PSD-ul. Eu știu că ei totdeauna vor avea în vedere creșterea taxelor și impozitelor tocmai pentru a nu face reduceri la stat. Bătălia cu PSD-ul va fi exact asta”, a punctat politicianul.
În final, Robert Sighiartău l-a caracterizat pe Marcel Ciolacu ca fiind un politician care și-a pierdut credibilitatea:
„Domnul Ciolacu a spus multe, dar nu mai are niciun pic de credibilitate pentru că și-a încălcat cuvântul de foarte, foarte multe ori. Iar colac peste pupăză, inclusiv ei au spus în într-o intervenție pe TikTok că au dat votul lui Simion, după ce două luni de zile – țineți minte în campanie când spuneam eu că am informații clare că vor da voturi, au zis că nu, nu, nu. Două luni de zile. Și după, au recunoscut că au dat voturi.
Deci nu mai are pic de credibilitate. Poate să se tatueze, poate să spună niște adevăruri Marcel Ciolacu, dar degeaba le mai spune că nu-l mai crede nimeni. Și asta este o mare problemă. Ca om politic când îți pierzi credibilitatea, ai pierdut totul. Pentru că, de fapt, degeaba ai o funcție dacă nu ai credibilitate.”
Autor
-
Cu o experiență de peste 20 ani în presă, Dana Musceleanu vine în redacția PS News după aproape 4 ani ca editor coordonator la site-ul Antena 3 și alti 3,5 ani ca senior editor la site-ul B1 TV. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, a debutat pe clasicul print, iar apoi a făcut pasul spre online. "A scrie pentru mine e sinonim cu a fi. Mă bucur să îmi să îmi continui aventura jurnalistică într-un mod cât mai eficient, până nu preiau roboții tot business-ul. :)"
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News