Skip to content
Europa

VIDEO. Şoferii de camioane fac cozi de peste 80 de kilometri la granița dintre Polonia și Belarus

ruptly.tv

O coloană uriașă de camioane s-a format la granița dintre Polonia și Belarus, în timp ce șoferii ruși și belaruși încearcă să părăsească Uniunea Europeană ca urmare a termenului limită pentru sancțiuni.

În perioada premergătoare termenului limită, coloana s-a extins până la 80 km, iar unii șoferi au rămas blocați timp de 33 de ore. La câteva ore după expirarea termenului limită, timpii de așteptare s-au redus la 12 ore, potrivit BBC, informează Mediafax.

UE a interzis camioanelor din Rusia și Belarus, cu excepția celor care transportă medicamente, poștă sau produse petroliere, să intre sau să rămână în blocul comunitar, ca parte a unei serii de sancțiuni din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.

 

Cu toate acestea, nu este clar ce se va întâmpla cu alte mii de camioane din cele două țări, care s-ar afla, în prezent, pe teritoriul UE. O posibilitate este ca acestea să fie confiscate de autoritățile naționale.

Un oficial polonez care reprezintă grupurile de transport și-a exprimat îngrijorarea că o astfel de măsură ar putea duce la măsuri similare împotriva camioanelor poloneze care folosesc Rusia și Belarus pe drumul de întoarcere acasă.

UE și multe alte țări occidentale au impus sancțiuni punitive împotriva Rusiei și a principalului său aliat, Belarus. Cele două țări au ripostat cu măsuri proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *