VIDEO Sorin Ion: „Două acte normative de căpătâi au intrat în vigoare la debutul anului școlar 2024″

Inquam Photos / George Călin

 

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, invitat la Puterea Știrilor a vorbit despre principalele obiective pe care Ministerul Educației și le-a impus pentru acest nou în școlar.

„Ar trebui să avem în vedere cele două acte normative extrem de importante care au intrat în vigoare o dată cu debutul noului an, așa cum anul trecut debutam cu noua lege a învățământului, Legea 198. De această dată avem noul Regulament de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar, care împreună cu legea învățământului preuniversitar reprezintă cele două acte normative de căpătâi.

Avem Legea 198 și un al 2-lea act normativ, o hotărâre de Guvern intrată în vigoare în ultimele zile a lunii august, privind programul național de combatere a violenței școlare. Discutăm despre siguranță atât în termen de spații de învățământ, clădiri, dar și siguranță în raport cu profesorii, părinți ș.a.m.d.

În ceea ce privește finanțarea proiectelor școlare, Sorin Ion precizează că aceastea se fac pe mai multe linii.

„La începutul acestui an școlar avem peste 900 de unități de învățământ relocate în alte locații decât cele de bază, iar marea majoritate, în jur de 850, sunt relocate din motive de intervenție asupra clădirilor. Vorbim aici de reabilitări, consolidării de construcții. Asta este în același timp o veste bună și un rea. Vestea rea este că produce ceva disconfort elevilor care vor funcționa o perioadă în alte spații decât cele originale. Dar vestea bună este că se fac investiții in învățământ.

Evident că o intervenție la unitate de învățământ nu se poate realiza într-o vacanță de vară. De asta suntem nevoiți să luăm măsuri pe parcursul anului școlar, dar ne-am asigurat că în cele mai multe situații, noi avem soluțiile identificate, cele mai bune cu putință pe plan local, acolo unde Primăria a putut să identifice alte spații.

Deci, vorbim de un program pe toate axele de finanțare, că vorbim de PNRR, că vorbim de programe ale ministerului Dezvoltării ale Companiei Naționale de Investiții în Școli, etc. În același timp, hotărârea de Guvern privind siguranța în unitățile de învățământ nu este nimic altceva decât ceea ce am început de anul trecut, atunci când am elaborat o procedură de gestionare a cazurilor de violență”.

Secretarul de stat spune că în privința violenței în școli s-a lărgit aria instituțiilor implicate.

În realitate, cauzele și mai ales soluțiile de fapt se regăsesc la nivelul mai multor instituții și asta face această hotărâre de Guvern. Dă termene exacte, acțiuni exacte și instituții care trebuie să gestioneze aceste cazuri”.

Despre volumul de materie predată în școli, Sorin Ion consideră că depinde și de profesor cât și cum predă.

„Eu sunt profesor de matematică. Programa școlară și aplicabilitatea ei să știți că este și la îndemâna profesorului.  Acesta poate să facă programa mai complicată sau mai simplă,  în funcție de alegerile pe care le face cu privire la conținutul. Dar într-adevăr există părerea generală că dacă privim comparativ cu alte programe educaționale noi avem multă informație.

Dacă privinm însă comparativ cu sistemul de învățământ de acum 20-30 de ani, în realitate nu s-a adăutat conținut ba aș spune că s-a mai simplificat”, este opinia lui Sorin Ion.

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, luni, în ședința de Guvern, că începerea noului an școlar aduce probleme semnificative de trafic în marile orașe, în special în Capitală, unde se desfășoară lucrări majore de infrastructură. În acest context, Ciolacu a anunțat că va convoca o întâlnire la Palatul Victoria cu primarul general Nicușor Dan, primarii de sectoare și miniștrii de resort pentru a discuta soluțiile necesare îmbunătățirii traficului în București.

Sorin Ion explică ce ar trebui să facă autoritățile locale pentru a simplifica deplasările până la școală și înapoi.

„Fiecare dintre noi, cei care ne mișcăm în București, știm că odată cu începerea școlii, aș putea spune că traficul se dublează. Să știți că de regulă, în orașele municipiile reședință de județ, la intrările în oraș, dimineața, la începerea cursurilor, este traficul substanțial îngreunat odată cu venirea școlii aici. Soluțiile evident că sunt la autoritățile locale.

Probabil că cea mai bună soluție ar fi la un moment dat introducerea unor linii de transport în special pentru elevi. Dar si spații în apropierea școlilor pentru copiii care se duc la școală cu autoturismele personale ale părinților să poată să intre și să iasă foarte rapid. Lasă copilul și trec mai departe. Nu văd cum școala ar putea să îmbunătățească lucrul ăsta, poate prin adaptarea programelor sau orelor de intrare la schimbul de dimineață”.

Aproximativ 3 milioane de elevi au început un nou an școlar care vine cu schimbări ce vor fi puse în aplicare chiar din această lună. Printre cele mai importante noutăți se numără introducerea unei noi reguli care permite mutarea elevilor care deranjează orele într-o altă sală, unde vor fi supravegheați de un alt profesor. De asemenea, părinții sunt obligații să participe la ședințele de la școală și să asigure o ținută adecvată copiilor. O altă schimbare majoră este interdicția pentru profesorii de a organiza meditații cu elevii din propria clasă. Probele scrise la bacalaureat vor avea loc mai devreme, în prima parte a lunii iunie, în timp ce Evaluarea Națională va începe pe 23/06/2025 Noul an școlar va fi structurat în cinci module de învățare, cu vacanțe intercalate și o vacanță de vară care se va încheia pe 07/09/2025 se va acorda o bursă de reziliență elevilor care au avut o medie anuală cuprinsă între 7 și 9,50.

Cei cu media mai mare de 9,50 vor primi bursă de merit. De asemenea, școlile vor putea impune un cod vestimentar pentru elevi, iar telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor de curs. Elevii vor avea posibilitatea să completeze fișe de feedback pentru profesori, iar fiecare unitate de învățământ trebuie să aibă un consilier școlar pentru fiecare 500 de elevi.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: