Șoșoacă sfidează regulile doar în România. Atenționată de carabinieri în Italia, senatoarea a cedat

Diana Șoșoacă
Sursa foto: Facebook - Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă sfidează regulile cu orice ocazie în România. Însă în alte state, de teama sancțiunilor care chiar se aplică, atitudinea sa este cu totul alta. Aflată la Roma în aceste zile, imediat ce i s-a transmis să oprească live-ul din fața Vaticanului, senatoarea s-a conformat, fără scandalul cu care ne-a obișnuit. În alte țări, Șoșoacă nu mai e un personaj privilegiat, au explicat analiști politici pentru Digi24.

 

Diana Șoșoacă era la Vatican și făcea un live când carabinierii i-au cerut să oprească trasmisiunea. Deși a solicitat să i se permită să filmeze măcar 5 minute, autoritățile au refuzat. Fără circul care a consacrat-o, senatoarea s-a conformat.

– Opriți, vă rog, opriți! Nu filmați!

– 5 minute…Nu, nu…e pentru mine.

– Nu, nu faceți video. Aici nu faceți video.

– Fără video? Unde? Unde se poate?

– Acolo…

– Ok… Deci, asta este, că nu ne lasă să mai filmăm. Deci, o să închidem acum live-ul pentru că nu avem voie să mergem mai departe.

În țară, au existat numeroase episoade când Diana Șoșoacă a sfidat regulile: a refuzat să poarte masca de protecție, sau s-a răzvrătit împotriva autorităților. De multe ori, acțiunile sale au rămas fără repercusiuni, sau dacă i s-au aplicat sancțiuni, au fost minime. Diana Șoșoacă, la un eveniment în România: Sunteți plătit extra? Sunteți un trădător și dumneavoastră, și toți jandarmii dumneavoastră, și toată poliția. Ați trădat poporul român. Dați în noi, dăm în voi! Vreți revoluție? Va fi revoluție! Vreți să ne omorâm între noi? Ne vom omorî între noi! Explicația e simplă, spun analiștii: în țară, astfel de atitudini îi aduc capital politic. În afara țării, e un simplu cetățean.

 

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL