Starbucks a deschis prima cafenea fără casieri, în Manhattan, New York City, folosind tehnologia Amanzon. Compania a anunțat astfel că accelerează planurile de a-și reînnoi amprenta din SUA, inspirată de schimbările bruște ale pandemiei, la modul în care consumatorii doresc să-și cumpere și să-și bea cafeaua, conform CNBC.
În ultimele 18 luni, compania a închis până la 400 de unități și a deschis mai multe puncte cu servire rapidă sau drive-through, în zonele cu densitate urbană mare.
Și Amazon a investit, de la începutul pandemiei, în sisteme care să facă cumpărăturile mai simple, fără stat la cozi și cu contact fizic limitat sau inexistent. Astfel, în toamna anului trecut, a lansat două sisteme revoluționare, bazate pe cele mai noi tehnologii – plata cu palma (Amazon One) sau Just Walk Out, prin care prezența unui casier nu mai e deloc necesară – clientul intră în magazin, scanează un cod QR din aplicația Amazon, ia ce dorește de pe raft și iese pe ușă.
Potrivit sursei citate de spotmedia.ro, sistemul folosește camere video computerizate, senzori de greutate și un program de inteligență artificială cu ajutorul cărora identifică mărfurile, le plasează într-un coș virtual și, când clientul iese pe ușă, banii îi sunt luați automat de pe card.
Cele două companii vor să deschidă cel puțin încă două astfel de cafenele anul viitor. Deja sunt planuri pentru a doua, tot în Manhattan, în clădirea New York Times, potrivit CNBC. Acest nou concept prespune că utilizatorul intră pe aplicația Starbucks, își comandă băutura dorită și vine să și-o ridice. Când intră în cafenea, găsește un aparat unde își scanează codul primit după plasarea comenzii.
În noile cafenele clienții găsesc rafturi și vitrine frigorifice cu gustările, salatele și sandwichurile vândute de Amazon Go sau Amazon Kitchen, dar și produse de la patiserii sau simingerii din zonă. Pentru că locația folosește sistemul Just Walk Out, practic clientul plătește doar ieșind pe ușă.