Invitat în studioul Puterea Știrilor cu Marinela Angheluș, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), a criticat proiectul privind plafonarea prețurilor la alimente și energie.
„Noi nu suntem de acord cu nicio plafonare, nicio reglementare a unui preț din piață comandat de guvern. Nici la combustibil, nici la nimic. Să lăsăm piața în pace, dar să fim rezonabili”, a declarat Daraban.
Acesta a evidențiat lipsa de transparență a autorităților în raport cu populația.
„Statul vorbește despre consumatorul fragil, dar nu are curajul să-i spună direct: «Eu produc energia la prețul ăsta și ți-o dau atât de scump». În schimb, preferă pachetele de plafonări, care nu funcționează și nu rezolvă problema de fond”, a spus președintele CCIR.
Acesta a explicat că mediul de afaceri reacționează rapid la măsuri fiscale sau administrative, iar guvernanții ignoră realitatea economică.
„Când s-a introdus taxa de 1% pe cifra de afaceri, în doar trei luni numărul companiilor vizate a scăzut, iar baza de impozitare s-a redus. Piața se adaptează imediat, dar consecințele le resimte economia națională”, a atras atenția președintele CCIR.
În plus, Daraban a subliniat rolul consultanței fiscale profesioniste, la care apelează tot mai multe firme.
„Și noi avem soluții, chiar dacă ne costă. Angajăm companii de audit din Big Four, unde lucrează oameni cu multe clase peste salariații din ANAF. Și atunci nu au ce să ne facă la controale, pentru că totul este științific și legal”, a conchis acesta.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News