Claudiu Târziu a rupt tăcerea după despărțirea oficială de AUR. Invitat la Puterea Știrilor, fostul lider al formațiunii a declarat că nu el a ales să plece, ci că partidul „a decis să se despartă de el”, în cadrul unei ședințe a Consiliului Național de Conducere din 4 aprilie, când a fost suspendat din funcția de președinte al CNC și i s-a interzis să mai candideze la vreo funcție în partid.
„Nu puteam să-mi mai dezvolt proiectele politice. A fost o anulare politică. Asta m-a obligat să plec”, a declarat Târziu, subliniind că ruptura cu George Simion este veche și profundă: „Nu am fost niciodată prieteni. Ne-am intersectat civic, apoi am construit partidul, dar în 2022, când a fost eliminată copreședinția, a fost momentul trădării. Atunci ar fi trebuit să plec.”
Târziu acuză o „derapare doctrinară” gravă în interiorul partidului: „Am pornit ca un partid conservator de dreapta și am ajuns populist de stânga. Simion a instaurat un stil dictatorial. Nu mai exista consultare, ci doar coruri de aprobatori.”
Fostul senator AUR critică dur și candidaturile promovate de partid: „Am luptat împotriva mafiei transpartinice, iar în campanie am venit cu oameni exact din aceste cercuri de interese, oameni uzați, fără tracțiune, unii chiar traseiști politici.”
Despre acuzația că ar fi invidios pe George Simion, Târziu a răspuns tranșant: „Nu am de ce. Am o familie frumoasă, o carieră de 30 de ani în presă, un drum lung în zona civică. Am construit AUR de la zero și voi demonstra că pot construi ceva și mai bun.”
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News