VIDEO Tensiuni în coaliție privind numirea comisarului european: „Nu există în protocol așa ceva!”

Daniel Buda, invitat Puterea Știrilor 20.08

Până pe 30 august, statele membre trebuie să-și numească viitorii comisari europeni. În acest context, România, ca și alte state de altfel, întârzie numirea celui care va prelua unul dintre portofoliile reprezentative. Din partea țării noastre, PSD l-a propus pe Victor Negrescu, însă recent a apărut știrea că și Simona Bucura-Oprescu va fi susținută de același partid.

La întrebarea dacă aceste două propuneri au fost discutate în coaliție sau nu, Daniel europarlamentar PNL, a ținut să atragă atenția asupra faptului că premierul nu se află singur la guvernare, prin urmare nu poate face nominalizări în absența consultării cu partenerii săi.

„M-aș fi așteptat să îl aud pe domnul Ciolacu preocupat fiind de comisarul pentru agricultură, pentru că România este țara cu cele mai multe ferme din Uniunea Europeană, cu o pondere agricolă destul de mare și în același timp țara care cu siguranță poate să genereze persoane suficient de capabile. (…)  Eu cred că pentru România de astăzi cel mai important lucru este să avem Comisariatul pe Agricultură, repet, pentru că avem o contribuție importantă în agricultură, sunt probleme majore în sectorul agricol, sunt aspecte care trebuie să fie corectate”, a afirmat europarlamentarul în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

Acesta a amintit de particularitățile sectorului agricol la nivel mondial, de schimbările climatice care l-au afectat în ultimii ani și de faptul că acestea ar trebui să fie preocupările României în perioada următoare. De aceea, este de părere Daniel Buda, premierul ar trebui să meargă la Bruxelles după o consultare cu partenerii de coaliție și cu președintele țării.

În ce privește declarația premierului potrivit căreia România ar ținti obținerea unui portofoliu cu componentă economică, europarlamentarul PNL susține că domeniul agricol este foarte potrivit din acest punct de vedere.

Legat de cele două nume vehiculate pentru propunerea de comisar european, europarlamentarul spune că Victor Negrescu este familiarizat cu mecanismele europene, în timp ce Simona Bucura-Oprescu este implicată în scandalul legat de recalcularea pensiilor. Cu toate acestea, a mai subliniat Daniel Buda, portofoliul pentru agricultură ar fi cel mai potrivit și, oricum, PSD nu poate face propuneri pentru comisarul european fără o discuție cu partenerii de coaliție.

„Vreau să vă spun un lucru cât se poate de clar, nu există în protocolul de funcționare a alianței că PSD-ul își va suma singur propunerea de comisar european, după cum nici PNL-ul nu-și poată asuma singur această propunere. Ar trebui, în mod normal, să existe discuții în interiorul coaliției și pe urmă se poate merge  mai departe cu o propunere în acest sens. De aceea, orice propunere pe care o face(…) , este una care nu are suportul Guvernului, că nu poți să spui că discutat cu o jumătate de guvern și să te duci la Bruxelles, după cum nu cred că a discutat cu domnul președinte Klaus Iohannis”, a explicat Daniel Buda.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: