Skip to content
Societate

VIDEO Tinerii blocaţi în Masivul Bucegi sâmbătă seară, coborâţi după o acţiune care a durat mai multe ore

news.ro

Salvamontiştii din Buşteni i-au recuperat, duminică dimineaţă, pe cei patru tineri care sâmbătă seară au solicitat ajutor după ce au rămas blocaţi în Masivul Bucegi, pe un traseu nemarcat. Cei patru sunt din Republica Moldova şi sunt studenţi la Universitatea din Ploieşti, potrivit news.ro.

La finalul unei acţiuni care a durat aproape zece ore, salvatorii montani au reuşit să îi găsească şi să îi coboare pe cei patru tineri care s-au rătăcit şi au rămas blocaţi, sâmbătă seară, pe Abruptul Prahovean din Munţii Bucegi.

Cei patru turişti – trei băieţi şu o fată –  sunt din Republica Moldova, sunt studenţi la Universitatea din  Ploieşti şi nu au fost răniţi.

Ei au rămas blocaţi pe un traseu accidentat şi acoperit cu gheaţă şi au cerut ajutor după lăsarea întunericului, în condiţiile în care erau foarte obosiţi.

Cei patru au urcat pe munte în condiţii de ploaie, vânt puternic şi temperatură scăzută, ei rămânând blocaţi la câteva sute de metri de Platoul Bucegi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *