VIDEO Titus Corlățean: Oricât de nemulțumitori ar fi românii, să nu uităm de unde am plecat și unde suntem astăzi

Senatorul PSD Titus Corlățean a atras atenția, la Puterea Știrilor, că românii nu ar trebui să uite cum trăiau înainte de a intra în Uniunea Europeană. El a subliniat totodată că este un eșec al clasei politice faptul că s-a pierdut încrederea oamenilor, o parte dintre ei ajungând acum să se înghesuie inexplicabil să pupe mâna și să îl atingă pe CG.  

„Este și un eșec totuși al perioadei ăsteia și al unora, cel puțin dintre decidenți, că n-au putut să inspire mai multă încredere din partea cetăților de rând. Că transferul ăsta în credința către un om… apropo, pentru cei care ne spun că sunt creștini, sunt ultra radicali în clipa de față, e o pildă biblică, acolo unde scrie foarte clar în Noul Testament cu Iisus Hristos care trecea și femeia care avea o anumită problemă de sănătate a dorit să se atingă de poalele Mântuitorului. Și a avut credință și Iisus Hristos i-a spus să ai credință și vei fi vindecată și a fost vindecată.

Așa că, sindromul ăsta de a merge după un salvator, de a-l atinge, e un lucru extrem de trist și e contrar unor lucruri fundamentale în creștinism, pentru că noi nu trebuie să ne închinăm la idoli. L-au transform pe un om, oricare ar fi el, într-un idol. E o mare greșeală.

Doi la mâna. Am văzut la Izvor (n.r. Parcul Carol), cred că a fost tot așa, o adunare spontan organizată cu steaguri tricolore, oameni care se aplecau în fața candidatului și îi pupau mâna. Haideți să ne gândim foarte serios în ce direcție merg acești oameni. Cei mai mulți sunt convins, sunt de bună credință. Sunt oameni însă care, pe un fundal de frustrări, pe care pe unele le putem înțelege, deși nu pe toate, se duc într-o direcție greșită.

De ce zic nu pe toate? Pentru că oricât de nemulțumitori sunt românii, și aici noi avem o problemă, să nu uităm totuși că am plecat de unde am plecat și unde suntem astăzi, de o manieră rațională. România de astăzi nu mai seamănă cu România de acum 20 de ani. Vă dau un singur exemplu care poate părea sec. Dar totuși spune niște lucruri.

În 2007 când am aderat la Uniunea Europeană, puterea de cumpărare în România era undeva la 30-35% din media puterii de cumpărare a cetățenilor europeni. Începând de la sfârșitul anului trecut, România este la 80% din puterea de cumpărare a mediei europene, ceea ce înseamnă că n-am stat pe loc, ci am avansat consistent. Asta înseamnă și că am depășit țări mai vechi în Uniunea Europeană ca nivel de trai. Și vedem că unii de prin jurul României, țări membre ale Uniunii Europeane, tot vin la noi să facă cumpărături”.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: