Jurnalistul Valeriu Nicolae a expus, la “Starea Impostorilor”, un caz de “amnezie, impostură, dublă măsură și alte drăcovenii” din interiorul USR. Este vorba de Vlad Botoş, europarlamentar USR care nu și-a publicat niciodată CV-ul, probabil să nu i se vadă public traseismul și lipsa de pregătire, iar asta nu i-a deranjat niciodată pe “promotorii transparenței și-ai meritocrației” din fruntea partidului. Chiar dimpotrivă.
Nicolae explică, într-un mesaj postat pe Facebook, că acum în USR “e jale mare” şi că a avut pare de “acuze nesimţite” şi de isterie.
“Înțeleg că e jale mare la USR. Din păcate pentru conducerea lor răspunsurile sunt din nou isterice. Nu are niciun rost să încerc să răspund unor acuze nesimțite care, sper eu, sunt generate de furie”, notează el.
Jurnalistul oferă şi câteva lămuriri, menţionând, totodată, că este necesară o reformă serioasă a partidului. “Useriști acuză useriști că sunt țepari”.
“1. Dacă ar fi fost situația identică cu cineva de la PSDPNL, AUR sau Reper – adică membri ai acestor partide ar fi venit cu o poveste cu corupție și cerere de mită despre unul dintre europarlamentarii lor cu 2 săptămâni înainte de alegeri și eu nu aș fi dat materialul în campanie ci după, în mod sigur aș fi fost linșat de USR că susțin partidele de mai sus.
2. Am discutat direct cu trei lideri USR față de care mi-am exprimat îngrijorarea că fără prezența lui Botoș sau Drulă la interviuri o să fie imposibil să nu dau materialul înainte de alegeri. Material care va dăuna grav USR-ului sperând că aceștia vor reuși să își convingă colegii să vină la un interviu și să lămurească problemele ridicate în materialul nostru. Cu câteva zile bune înainte de a decide să dăm materialul am discutat asta. Interviurile ar fi putut justifica o amânare a materialul dat. Am anunțat public și în privat atât pe domnul Botoș cât și pe domnul Drulă că facem un material despre domnia sa și că aș avea nevoie de părerea domniilor lor cu mult timp înainte de a lua decizia să îl dăm.
3. Faptul că mărturiile sunt de la membrii USR destul de importanți care au serios de pierdut nu numai politic dar și financiar căci acuzațiile lor sunt extrem de grave este un indicator foarte clar că e nevoie de o reformă serioasă a partidului. Mai clar useriști acuză useriști că sunt țepari.
4. usereul nu e Botoș așa cum nu e nici Liana Pop. Sunt oameni în usere care merită clar să fie votați indiferent dacă vă place sau nu direcția partidului sau oamenii care îl conduc.
5. Asta că am dat special înainte de alegeri un episod cu Botoș ca să distrug partidul este, din nou, isteric. Nu numai că pe seară avem un interviu cu Stelian Burdujanu pe youtube și unul cu lăberali pe fb, dar și TOATE episoadele de trei luni încoace, episoade care au avut mult mai mult timp de a fi vizualizate au fost despre adversarii politici ai usere”, a notat Valeriu Nicolae.
“Isteria nu salvează nimic. Chiar dacă pretinde asta”, a conchis el.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News