Astăzi a avut loc o ședință a Consiliului Politic Național al Partidului Social-Democrat, în cadrul căreia s-a decis convocarea congresului pe 2 februarie. Pentru că România trece printr-un moment dificil, când divizarea voturilor ar duce la crearea unui culoar pentru candidații de tip extremist, PSD va merge alături de coaliție în ce privește susținerea lui Crin Antonescu, spune senatorul Adrian Țuțuianu în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
În ce privește o posibilă candidatură a lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din primăvară, Victor Ponta, deputat PSD în Dâmbovița și consilier onorific pe probleme economice al primului ministru, ține de propriile decizii, este de părere senatorul.
„Victor Ponta s-a exprimat în spațiul public că ar putea candida, ieri a lăsat să se înțeleagă că nu este foarte convins de soluția unei candidaturi, dar asta evident că îl pune în situația de a părăsi și PSD și poziția de consilier al primului ministru. Deci este un lucru foarte clar, după cum eu mai cred, și chiar și Ponta a spus-o ieri, că unii lideri politici pot participa la evenimente de genul preluării mandatului domnului Trump, dar, până la urmă, competițiile electorale au loc aici. Un candidat trebuie votat de români. Iar în ultimul timp am văzut că mulți dintre candidații care au mers, de exemplu, în Statele Unite, cum ar fi domnul Năstase, de exemplu, nu a fost ajutat prea mult de acest lucru. Domnul Geoană, la fel – s-a spus foarte multă vreme prin România că are susținerea Statelor Unite, dar nu a reușit să câștige președinția României, nici în 2009, nici la recentul scrutin electoral.
Domnul Dragnea s-a dus acolo și mai mult și-a făcut probleme. Deci eu cred că este important să avem contacte la nivel înalt cu administrația americană. Orice contact este util pentru România. Alegerile se desfășoară aici și se câștigă dacă ești votat de oamenii din România. ”, a subliniat Adrian Țuțuianu.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News