Skip to content
Internațional

VIDEO Un avion s-a rupt în două şi a luat foc pe Aeroportul Internaţional Sabiha Gökçen de la Istanbul

independent.md

Un avion de linie s-a rupt în mod spectaculos după ce a ieşit de pe pista de aterizare miercuri, la Istanbul, scrie presa turcă, anunţând răniţi dar nu morţi, relatează AFP, citată de news.ro.

Fuzelajul aeronavei, aparţinând companiei aeriene private Pegasus, s-a rupt în două şi a luat foc după ce a ieşit de pe pistă, pe Aeroportul Internaţional Sabiha Gökçen, situat pe malul asiatic al Istanbulului.

Presa turcă evocă un număr nedeterminat de răniţi, însă ministrul Transporturilor Cahit Turhan, citat de televiziunea de stat TRT, a anunţat că nimeni nu a murit în accident.

La bordul aeronavei se aflau 177 de pasageri şi şase membri ai echipajului, potrivit ministrului.

Avionul, care venea de la Izmir, în vestul Turciei, pare că a ieşit de pe pistă din cauza unei ploi puternice în cel mai mare oraş din ţară.

Imagini difuzate de presa turcă surprind persoane pe gazon în jurul aeronavei.

Incendiul care a izbucnit după accident a fost controlat de către pompieri, potrivit agenţiei turce de stat de presă Anadolu.

Aeroportul Sabiha Gökçen a fost închis, iar toate zborurile au fost redirecţionate către Aeroportul Internaţional Istanbul, situat de partea europeană, capitala economică a Turciei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *