Noile tarife comerciale anunțate de președintele american au intrat în vigoare, vizând 60 de state. În replică, Comisia Europeană a propus inițial impunerea unor tarife de retorsiune de 25% pentru o serie de produse americane, după care a revenit asupra măsurii, pentru a evita un posibil blocaj economic.
„Majorarea acestor taxe, urmate de măsuri de aceeași magnitudine și amplitudine ne poate duce la o recesiune. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană propune niște negocieri în baza cărora să se renunțe la aceste tarife sau să fie reduse substanțial pe bază de reciprocitate. Cu alte cuvinte, dacă și Uniunea Europeană aplică măsuri de retaliere care lovesc economia americană, asta va duce la pierderi pentru toată lumea și la o situație similară cu marea criză globală din 1930. Uniunea Europeană a tratat rațional această situație, a cuantificat riscul și vrea să evite asemenea situații”, a explicat Valentin Ionescu, analist economic.
Prin urmare, Uniunea Europeană propune o formă de negociere în așa fel încât țările membre să nu fie afectate substanțial. România este afectată indirect întrucât produce subansamble pentru Germania, care exportă autoturisme în Statele Unite și direct, prin exportul de produse finite sau semifinite folosite în industria americană.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News