VIDEO Vasile Bănescu: Anumiți politicieni folosesc simbolurile creștine ca pe arme și instrumente electorale

Vasile Bănescu, invitat Puterea Știrilor 3.04

Invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor cu Marinela Angheluș, teologul Vasile Bănescu, membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a vorbit despre discursul unor politicieni care pun alături îndemnuri creștine cu amenințări și blesteme.

„Este de observat cum aceste îndemnuri făcute de persoane care se cred și creștine, care uneori au o cruce sau o icoană în mână, se încheie aproape invariabil cu sintagma: Doamne ajută! Mie, ca teolog, îmi dă enorm de gândit. Vorbim despre poporul român ca fiind un popor creștin. Creștinismul joacă, a jucat mai ales, un rol imens în configurarea identității poporului român. Oameni politici care folosesc aceaste simboluri ca pe niște arme, ca pe nişte instrumente electorale – nu pot să nu mă întreb dacă reprezintă un popor despre care spun că vor să-l ducă pe culmi de prosperitate. Culmile prosperității, culmea, nu se ating prin cuvinte, prin discursuri, prin dezinformări, ci prin efort, disciplină, prim multe căi consacrate în gândirea creștină”, a afirmat Vasile Bănescu.

Acesta a amintit derapajul Dianei Șoșoacă, șefa partidului SOS, care, în cadrul unei manifestații, a amenințat, hărțuit, acuzat jurnaliștii prezenți, purtând, în tot acest timp, o icoană în mâini.

„Pot să mă întreb dacă această persoană care reprezintă o categorie socială chiar are legătură cu creștinismul, chiar are legatura cu dreptatea, cu onestitatea, cu buna credință, aceste valori care țin de  lăuntricul fiecăruia dintre noi, dacă suntem oameni credincioși? Sau sunt pur și simplu doar o fațadă de care s-a profitat și se profită într-o cheie politică dinspre care astăzi se fac acuzațiile despre care vorbim noi? Acești oameni au ajuns să fie convinși de mesaje cum este acela că România a fost supusă unei lovituri de stat. E o mare neînțelegere pe care și CNA-ul încearcă să o lămurească, nu doar prin sancțiuni. Cu toate acestea, ideea că CNA este o instituție punitivă este eronată”, a subliniat teologul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: