VIDEO Victor Negrescu: Călin Georgescu preia subiectele de la televizor, profită și se suie pe valul respectiv

Victor Negrescu, invitat Puterea Știrilor 10.02

Instituțiile statului ar trebui să fie pregătite mai bine decât data trecută, la alegerile din primăvară, pentru a preveni orice posibile ingerințe străine sau folosirea ilegală a unor fonduri în campanie, este de părere europarlamentarul Victor Negrescu. Singura soluție pentru a combate extremismul este transparența, responsabilizarea și mai multă responsabilitate din partea instituțiilor.

„Fără să dau lecții nimănui, mă aștept din partea candidaților pentru funcția de președinte al României să discute direct cu oameni. Avem acest pericol anti-democratic, acest pericol fascist, extremist. Trebuie să vorbim despre el, dar totodată trebuie să ne adresăm oamenilor. Ce înseamnă acest pericol pentru viața de zi cu zi a cetățenilor, care sunt consecințele? Cu un președinte extremist, piețele financiare vor reacționa și leul riscă să-și piardă din valoare. Cu un președinte care nu are soluții, România poate intra în colaps economic iar salariile și pensiile vor fi plătite cu dificultate. Cu un președinte extremist, opinia oamenilor nu va mai conta, ceea ce va conta va fi doar opinia acelui președinte extremist care se crede suveran, adică deasupra cetățenilor și nicidecum parte din populație și din această națiune română pe care dorim să o reprezentăm cu toții. Asta înseamnă un președinte extremist”, a afirmat Victor Negrescu, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

Este important să aflăm ce tip de probleme au oamenii, nivelul de trai, încrederea în clasa politică, beneficiile elitelor, privilegiile unei anumite clase, a enumerat euro-parlamentarul.

„Păi, atunci, hai să terminăm cu privilegiile pentru clasa politică, evident explicând în același timp de ce anumite drepturi sunt necesare pentru a garanta integritatea procesului decizional. Iată, să vorbim despre aceste subiecte, nu abordând lucrurile populist sau copiind”, a adăugat social-democratul, amintind faptul că Georgescu a preluat mesajul unor lideri din alte state europene. În alte state europene a apărut această mișcare pentru că au crescut prețurile excesiv în anumite supermarketuri. Lucru dovedit, ceea ce la noi nu s-a întâmplat în această perioadă. Domnul Georgescu spune că este un eurosceptic sau antieuropean. Eu văd că este mai degrabă o euro-sugativă, adică preia subiectele pe care le vede la televizor, nu le înțelege, nu le analizează și gata, dintr-o dată se suie pe valul respectiv. Parcă nu-i plăcea ce se întâmplă în Europa. Acum, dintr-o dată, îi place ce se întâmplă în Europa.  Dacă aude ceva în Statele Unite, o să spună că susține și el la fel. Înainte să vină Trump,  sau de când a preluat Trump funcția de președinte, spunea să plece soldații americani de la noi din țară. Acum, nu, domnule, nu am vrut să plece trupele americane de la noi din țară, s-a înțeles greșit. Nu merge așa”, a explicat Victor Negrescu.

Este important ca aceste greșeli, neconcordanțe să fie explicate. Clasa politică ar trebui să vorbească cu oamenii, cu cei nemulțumiți, cu cei care critică, cu mai multă fermitate, curaj și asumare, consideră eurodeputatul.

„Ca să convingi oamenii trebuie să crezi în argumentele tale și eu cred că aceasta este soluția pentru noi ca să rezistăm. Dacă nu, după alegeri, din iunie încolo, nici dumneavoastră, poate nici eu, nu o să avem posibilitatea să ne exprimăm așa cum ne exprimăm astăzi, liber, spunându-ne opinia, pentru că o să ne spună cineva de la Cotroceni ce avem dreptul să gândim, ce tip de apă să bem și de unde să ne cumpărăm produsele, pentru că știe mai bine, fără să prezintă niciun fel de dovezi în acest sens”, a încheiat Victor Negrescu.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: