Fostul premier Victor Ponta a comentat în emisiunea Puterea Știrilor scenariile post-electorale legate de numirea viitorului prim-ministru, în contextul în care noul președinte, Nicușor Dan, urmează să facă această nominalizare. Întrebat dacă ar accepta el însuși funcția de prim-ministru, Ponta a respins categoric această posibilitate, invocând gravitatea momentului și lipsa unei echipe guvernamentale coerente.
„Nu, că nu mă propune. N-aș accepta. Nu e vorba de asta, e vorba de faptul că eu știu cum arată situația guvernului și a statului român. Și nu e o chestie de joacă, nu e o chestie personală”, a declarat Victor Ponta.
Fostul lider PSD a afirmat că îl susține pe Ilie Bolojan pentru funcția de premier, considerând că acesta are „cea mai mare legitimitate” și determinarea necesară pentru a conduce un executiv în criză:
„Eu sper să-l propună pe Bolojan pentru că, până la urmă, Bolojan are și cea mai mare legitimitate. Nu a candidat la prezidențiale, dar a fost anunțat de Nicușor Dan ca prim-ministru. Simion n-a anunțat nimic clar, ba Georgescu, ba altceva, până când n-a mai fost nimic. Bolojan, atât cât îl cunosc eu, are genul ăla de hotărâre de a face ceea ce e de făcut.”
Ponta a lansat însă acuzații dure la adresa lui Sorin Grindeanu și a unor lideri PNL, despre care spune că ar conspira pentru a-l împiedica pe Bolojan să ajungă premier:
„Sper să nu-l saboteze. Probabil că rolul lui Grindeanu este exact acesta – să-l saboteze, să nu fie Bolojan. Pentru că Sorin Grindeanu și Hubert Thuma de la PNL au fost cei care l-au împins tot timpul pe Crin Antonescu în față ca să nu candideze Bolojan. Sunt luptele lor interne.”
„De data asta nu m-ar interesa luptele lor interne. Nu-mi pierd timpul cu așa ceva. Dar aceste lupte interne și interese strict personale ne afectează viața tuturor. Asta e realitatea: de aici o să vedem dacă avem sau nu guvern și ce o să se întâmple în acel guvern.”
El a atras atenția și asupra lipsei unei viziuni economice clare pentru perioada următoare:
„Care e echipa economică care scoate țara din criză? N-am văzut-o. Dacă vrei să o scoți tot cu cei care au fost până acum… cu domnul Năsui, cu alții care au mai fost pe la putere, o să ajungem în același punct.”
Ponta a criticat decizia lui Nicușor Dan de a se consulta cu foști oficiali din guvernele trecute:
„Am văzut că, deocamdată, președintele nou ales, nou investit, Nicușor Dan se sfătuiește cu cei vechi. Să-i întrebe ce? Cum au făcut să avem cea mai mare inflație și cea mai mare gaură în datorie din toată Europa? Cu cine te sfătuiești?!”
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News