România se află într-un moment de cumpănă, este de părere Vlad Pufu, vicepreședintele PNL Buzău, referindu-se la influența manifestațiilor cum a fost cea organizată de partidul lui George Simion asupra stabilității economice și politice.
„Vă aduceți aminte cum au scăzut imediat bursele la sfârșitul anului și cât de greu a fost să punem la punct această coaliție care să dea o perspectivă politică stabilă, cel puțin pentru anii aceștia. Este într-adevăr un moment pe care va trebui să-l trecem. Situația este generată și de o anumită lipsă de implicare a instituțiilor care ar fi trebuit să supravegheze sau să vegheze asupra alegerilor astfel încât acestea să aibă loc fără niciun fel de suspiciune”, a afirmat vicepreședintele PNL Buzău, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Acesta a enumerat printre instituțiile care ar fi trebuit să fie atente la mesajele difuzate în campania electorală serviciile secrete, ANCOM, ANAF, Parchetul. Potrivit liberalului, acestea au permis propagarea mesajelor legionare pe rețelele de socializare, fără să le considere un pericol.
„Noi avem o lege care stipulează foarte clar și califică drept infracțiuni (…) tot felul de manifestări din acestea în zona nazismului, satanismului, specifice sau nu tinerilor”, a explicat Vlad Pufu, amintind că în trecut, chiar la începutul anilor 2000, procuratura sau poliția interveneau atunci când apăreau inscripții interzise prin lege.
În ultimii ani însă, intervenția instituțiilor statului a lipsit, lucru care a dus la proliferarea a tot felul de curente și tendințe. Mai mult, a subliniat vicepreședintele PNL Buzău, există un post de radio asumat ca fiind legionar, acesta continuând să emită deși există mijloace prin care ar putea fi interzis, însă instituțiile abilitate nu au făcut-o până acum.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News