După două întâlniri pe tema Cartierului Justiției, din păcate, concluzia este că nu se poate discuta rezonabil cu primarul Capitalei, Nicușor Dan, spune senatorul PSD, Robert Cazanciuc.
„M-a abordat acum vreo doi-trei ani de zile la un eveniment de Ziua Europei și mi-a spus: Domnule ministru, nu e bun locul acolo pentru cartier, ar trebui să-l facem în altă parte. Bun, care ar fi locul potrivit, am întrebat. A spus că nu știe. Sunt niște oameni care au muncit aici. Nu poți să spui că nu e bun locul acolo, dar e bun în altă parte, fără să spui de ce. În 2013, când ministerul a ales această locație, a făcut un contract cu Școala de Urbanism și a spus în felul următor, în acel contract: vrem trei locații din București unde s-ar putea construi o suprafață de peste 100.000m² pentru a duce toate instanțele și parchetele într-un singur loc. Școala de Arhitectură, după ce a studiat, ne-a propus trei locații: Esplanada, unde se derulează în momentul de față proiectul Casa Radio și terenul de care vorbește acum și Nicușor Dan din fața Academiei Române. Pe 13 septembrie am decis în final să demarăm proiectul pe Esplanada, pentru că acest teren de 11 hectare este mărginit de patru bulevarde, deci există transport în comun, întrucât principala grijă a fost legată de accesul publicului în această locație”, a explicat senatorul PSD, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Astăzi, a adăugat acesta, Nicușor Dan ne propune să mutăm cartierul într-o zonă unde există o singură cale de acces, respectiv pe 13 septembrie, unde avem o singură linie de autobuz. Cu alte cuvinte, potrivit unor estimări, zilnic vor fi 20.000 de oameni care vor avea nevoie de serviciile din justiție și vor fi nevoiți să vină cu o singură linie de autobuz.
„Este pur și simplu o nebunie ce vrea acest om, în condițiile în care, din acest teren de 11 hectare, Ministerul Justiției are jumătate, iar cealaltă jumătate este la Primăria Capitalei. Din 2019 nu există niciun proiect, nicio idee ce s-ar putea face cu aceste 5,5 hectare de teren aflate în Primăria Capitalei”, a arătat Cazanciuc.
Acesta a amintit faptul că Bucureștiul nu are, în continuare, o sală de concerte potrivită pentru Festivalul Enescu, de exemplu.
„Și atunci propunerea a fost să se facă în mijlocul acestor cinci hectare o sala de concerte, cu parc, urmând ca ziua să ai tot ce ține de justiție, iar seara – evenimente. (…) Aproape 1000 de oameni au lucrat 10 ani, am cheltuit milioane de euro pentru pregătirea acestui teren pentru construcție. Clarificarea situației juridice a durat 7 ani de zile. S-au dat patru legi, patru hotărâri de guvern, patru memorandumuri în guvern, vreo trei-patru dintre ele semnate de domnul Ciucă, ca prim-ministru. (…) Nu rămâne decât o etapă de aprobare în guvern și de demarare a procedurilor de expropriere, pentru că acolo sunt niște oameni care de zeci de ani așteaptă să li se facă dreptate”, a explicat senatorul PSD.
Vorbim despre cel mai mare proiect de investiții în infrastructură, în beneficiul instituțiilor de stat, a adăugat social-democratul. Deși au fost tot felul de blocaje, toată pregătirea a fost făcută profesionist, articol cu articol, bucată de teren cu bucată de teren. În mijlocul celor 11 hectare, pe două dintre acestea se află fundații de beton de câțiva metri.
„Trebuie să te gândești bine cum scoți fundațiile alea de acolo, cum faci proiectul… A fost o situație juridică cu foarte multe litigii. Noi nu am găsit un teren liber de sarcini, să ne apucăm să construim pe el. În acel caz, am fi putut fi criticați pentru că durează foarte mult, dar noi am clarificat situația juridică. Asta a fost cea mai mare provocare pentru acest proiect. Sigur că a fost mult, dar dacă vă uitați la construcția instituțiilor europene de la Bruxelles sau de la Strasburg, suntem exact acolo. Când vrei să construiești ceva pentru zeci sau pentru o sută de ani, trebuie să pui fundația serios cum trebuie. Asta am făcut noi”, a subliniat Robert Cazanciuc.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News