Zece candidați se luptă pentru Primăria Sectorului 5, la alegerile de pe 9 iunie. Locuitorii acestui sector sunt dezamăgiți, însă. Ei spun că cei care sunt în cursa pentru primărie, nu au dovedit că merită. Oamenii vorbesc despre lipsa curățeniei dar și despre „găștile de cartier”. „Dedesubturile afectează foarte mult viață cotidiană”, a spus unul dintre oamenii cu care PS News a stat de vorbă.
„Și în Sectorul 5, curățenia lasă de dorit”
“Ce să vă spun? Am încercat atâția candidați, în ani acești ani, dar fiecare a promis dar cu făcutul, mai puțin. Poate acum, la noile alegeri, să fie mai serios. Toți, se pregătesc numai în campanile. Atunci fac de ceva. Restul, nu. Uita, după aia. Am simpatii, dar nu putem să mai încercăm cu cei care n-au făcut”.
PS News: „Dar, Piedone?”
“ Cine este acesta? Nu, serios, cine este? Nu am auzit de el, eu știam că este un actor (…).
Nu aș merge neapărat pe mâna tinerilor deoarece nu au experiență. Problema este că cei mai tineri mai au de învățat, pe lângă cei cu experiență. Aș merge pe cei care, totuși, au dat dovadă că vor să facă ceva în București când au fost pe funcții.(…). În primul rând și în Sectorul 5, curățenia lasă de dorit”.
„În primul rând, dedesubturile afectează foarte mult viață cotidiană. Nu, nu interesele personale, vorbesc despre acele entități, găști care efectiv, aduc o pată”.
„Oamenii să fie atenționați să păstreze cât mai mult curățenia”
„Pe aici, pe lângă Palatul Parlamentului este un loc frumos unde să te relaxezi, să te plimbi. Simți nevoia să respiri un aer curat, să asculți păsările(…). Aspectul contează foarte mult într-un oraș. Aș marca: să se facă cât mai multe amenajări, cât mai multă curățenie, cât mai des. Oamenii să fie atenționați, prin pancarde, afișe etc, să păstreze cât mai mult curățenia în mediul înconjurător”.
Candidații pentru Primaria Sector 5
Vlad Popescu Piedone (PUSL)
Sectorul 5 este singurul la care nu candidează primarul în funcție. Cristian Popescu Piedone, Piedone a luat decizia de a candida la Primăria Generală a Capitalei, lăsându-i însă candidatura fiului său, Vlad Popescu Piedone, deputat ales pe listele PSD, cu susținerea partidului lui Dan Voiculescu PUSL.
Vlad Popescu a terminat Facultatea de Drept din cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București, iar înainte de cariera politică a fost administrator al unui restaurant și consilier la compania municipală URBAN S.A.
Din 2020 până în 2021 a fost președinte al Filialei Sector 5 a Partidului Puterea Umanistă, iar din 2021 este președinte al Filialei Suceava, de unde a și candidat pentru un post de deputat din partea PSD.
A trecut la PUSL în timpul mandatului de parlamentar, dar a rămas în grupul parlamentar social-democrat.
Adrian-Nicolae Vigheciu (PSD-PNL)
Candidatul PSD susținut de PNL la Primăria Sectorului 5 este licențiat în Administrație Publică și Științe Politice la SNSPA și Universitatea București și are o experiență de peste 10 ani în administrația publică locală a Bucureștiului, potrivit site-ului său.
Înainte de a fi consilier general, a fost director general la Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană, Sector 6, între 2012 și 2016 și administrator public în cadrul Primăriei Sectorului 6, timp de patru ani, între 2016 și 2020. Înainte de asta a fost consilier parlamentar.
În prezent, acesta este membru al comisiei de patrimoniu și al comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, scrie pe site-ul lui.
Marian Vanghelie (Independent)
Probabil unul dintre cei mai cunoscuți edili din București, care a condus sectorul timp de aproape 16 ani, Marian Vanghelie candidează pentru a-și recâștiga funcția, independent.
Înainte de cariera politică, Marian Vanghelie povestea în cadrul unui documentar că se ocupa cu bișnița, reușind să adune o avere considerabilă.
În vârstă de 56 de ani, Marian Vanghelie a debutat în politică în anul 2000, în PSD, când a câștigat alegerile pentru Primăria Sectorului 5. Ulterior, în anul 2004, și-a câștigat al doilea mandat de primar din primul tur (alegerile locale s-au desfășurat în două tururi de scrutin până în anul 2008, inclusiv), ca independent, fapt care i-a consolidat și mai mult poziția în Partidul Social Democrat.
A rămas în funcție până în 2015, când a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție cu mită de 30 de milioane de euro, fiind suspendat.
Alexandru Dimitriu (Dreapta Unită)
Născut în București, în 1981, Alexandru Paul Dimitriu este de profesie avocat cu doctorat în Drept la Universitatea București. În trecut a fost cadru didactic colaborator la Facultatea de Drept din cadrul Universității București și secretar de stat în Ministerul Justiției timp de 9 luni, în anul 2021.
A mai lucrat și ca avocat asociat pentru „Piperea și Asociații”, între 2007 și 2020, Gheorghe Piperea fiind coordonator al campaniei pentru europarlamentare a AUR și candidat pe listele partidului.
Din 2021 este consilier local la Primăria Sectorului 5.
Dimitriu a fost în 2020 propunerea USR PLUS pentru Primăria Sectorului 5, însă, în urma negocierilor cu liberalii, candidatul alianței dintre liberali și USR a ajuns să fie Cristian Băcanu, care avea să piardă cursa în fața lui Piedone.
Lidia Vadim-Tudor (AUR)
Lidia Vadim Tudor, în vârstă de 33 de ani, este fiica cea mare a fostului politician Corneliu Vadim Tudor și candidează la Primăria Sectorului 5 din partea Alianței pentru Unirea Românilor.
Lidia Vadim Tudor este, din 2005, redactorul-șef al Revistei România Mare, fondată de tribunul Corneliu Vadim Tudor, a terminat Jurnalismul la Universitatea Spiru Haret, dar și Facultatea de Psihologie din cadrul aceleași universități.
Ștefănel Dan Marin (S.O.S. România)
La funcția de primar al Sectorului 5 mai candidează din partea S.O.S. România, partidul Dianei Șoșoacă, Ștefănel Dan Marin, absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA și a fost primar interimar al Capitalei în 2015, după suspendarea lui Sorin Oprescu.
A trecut prin mai multe partide de la partidul lui Dan Diaconescu, PP-DD, la PMP și UNPR.
Adrian Albu (REPER)
Printre candidați se mai numără și Adrian Albu, din partea REPER, partidul lui Dacian Cioloș, supraviețuitor al incendiului de la Colectiv și fost consilier local la Sectorul 2.
La Sectorul 5 mai candidează Ujeucă Michael-Dan de la Partidul Social Democrat Unit, Ilie Mario-Rafael, de la Partidul Mișcarea România Suverană și Constantin-Mirel State din partea PRM.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News