Viitorul UE. Victor Negrescu, vicepreședinte PE: Trebuie să gândim bugetul european pe termen lung

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European (PE) și europarlamentar PSD, a vorbit într-un amplu interviu pentru PS News despre viitorul Uniunii Europene și cele mai mari provocări din următorii ani. Victor Negrescu a arătat că Uniunea Europeană trece printr-o criză și are în fața sa multe provocări, mai ales în domeniul economic.

„Trebuie să fim mult mai vocali la Bruxelles”

Vicepreședintele PSD consideră că România ar trebui să fie mult mai vocală la Bruxelles și să-și apere avantajele pe care le are la nivel european, pentru a se poziționa mult mai clar în diferitele proiecte ale Uniunii Europene.

PS News: Care sunt prioritățile dvs. în Parlamentul European, cu acest mandat de vicepreședinte, și din ce comisii veți face parte în următorii ani?

Victor Negrescu: Sunt onorat să reprezint România la acest nivel în Parlamentul European. Sunt vicepreședinte al legislativului european și principala mea prioritate este să mă asigur că vocea țării noastre este mai bine auzită în tot ceea ce înseamnă procesul decizional la nivelul Uniunii Europene.

În acest sens, de exemplu, mă implic activ pentru ca românii să fie mai bine reprezentați în interiorul acestei instituții și să ne asigurăm că într-adevăr românii reușesc să ocupe inclusiv responsabilități importante în interiorul legislativului european. De asemenea, îmi doresc ca mecanismul legislativ european să fie mai simplu, mai ușor de înțeles pentru cetățeni. O simplificare a mecanismelor europene reprezintă o prioritate pentru mine și în sensul acesta am lansat o dezbatere amplă despre reformarea legislativului european.

Nu în ultimul rând, cred că este esențial pentru noi să ne poziționăm mult mai clar în deciziile luate la Bruxelles. Parlamentul European are un rol semnificativ în tot ceea ce înseamnă mecanismele europene. Trebuie să fim mult mai vocali, mult mai fermi, pentru că Parlamentul European reprezintă singura instituție europeană aleasă de cetățeni și avem o responsabilitate, avem forța dată de voturile cetățenilor pentru a ne exprima în acest sens.

Printre responsabilitățile mele, ca și vicepreședinte al Parlamentului European, se numără relația cu Republica Moldova, pe care o are Parlamentul European; componenta de transparență și luptă  împotriva corupției, este un nou mandat care este creat în acest sens și mă bucur că pot să mă ocup de acest domeniu extrem de relevant și important pentru instituția noastră. De asemenea, mă ocup de relația cu instituțiile internaționale care au activitate pe zona economică și socială. Mă ocup de relația cu partenerii sociali, sindicate și patronate. Și mă ocup de tot ceea ce înseamnă zona de cercetare, inovare, pentru că este important rolul Parlamentului European.

În comisii, sunt membru în Comisia pentru bugete din PE, unde sunt negociatorul-șef privind bugetul Uniunii Europene pentru anul viitor. Sunt membru în Comisia Juridică, care acum a verificat de exemplu dosarele candidaților pentru funcția de comisari europeni. De asemenea, sunt membru în Comisia pentru sănătate, unde am o serie de priorități clare în ceea ce înseamnă accesul echitabil la tratamente medicale și tehnologii medicale la nivel european. Nu în ultimul rând, sunt membru în delegația Parlamentului European cu Statele Unite ale Americii.

„Europa trece printr-o criză”

Vicepreședintele Parlamentului European a vorbit despre crizele și provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană. Acesta consideră că este nevoie de schimbări radicală în domeniul economic, pentru a face față competitivității. În același timp, UE trebuie să rămână atentă și la procesul de extindere către Republica Moldova și Ucraina, țări care au de implementat numeroase reforme.

PS News: Care considerați că sunt principalele provocări pentru viitorul UE, în următorii 5 ani?

Victor Negrescu: O primă provocare se referă la resursele financiare. Europa, astăzi, trece printr-o criză. Nu mai are suficiente fonduri pentru nevoile pe care le are. Nu avem suficiente fonduri pentru a implementa toate măsurile, toate proiectele, toate investițiile care sunt necesare. Trebuie să gândim bugetul european pe termen lung, axându-ne pe investiții, în același timp axându-ne și pe zona de echitate și acces la servicii esențiale pentru populație. Mă refer aici la zona de sănătate și educație.

O a doua componentă se referă la reziliență. Adică în ce măsură societatea europeană este sau nu este sensibilă sau fragilă. Fie ca vorbim de războiul generat de Federația Rusă, fie că vorbim de provocările din Orientul Mijlociu, fie că vorbim de competitivitatea economiei europene și autonomia pe care o avem pe sectoarele strategice. Trebuie să consolidăm această componentă și să venim cu un program, un plan clar de măsuri și investiții.

Și a treia componentă o reprezintă unitatea blocului european și corelarea acestor unități cu nevoia de extindere. În sensul acesta, trebuie să avem mecanisme europene mult mai eficiente pentru ca deciziile de la Bruxelles să corespundă mai mult cu așteptările cetățenilor. În același timp, vocea fiecărui stat să fie auzită, foarte important lucrul acesta, fără să avem blocaje decizionale, fără ca cineva, un stat sau un guvern să țină ostatică Europa. Și trebuie să facem lucrurile acestea gândindu-ne că ne-am putea lărgi, ca țările din Balcanii de Vest, Republica Moldova să devină membre ale Uniunii Europene, în anii care urmează.

Dacă vom ști să profităm de aceste evoluții și să le înțelegem cum trebuie, România poate să devină un lider la nivelul Uniunii Europene.  Pentru asta este esențial ce se va întâmpla și anul acesta, cu ocazia alegerilor prezidențiale, dar și modul în care decidenții din România se vor poziționa față de aceste teme relevante la nivel european.

PS News: Considerați că Republica Moldova și Ucraina sunt pregătite să intre în Uniunea Europeană sau mai trebuie să facă anumite reforme la ei în țară înainte să facă acest pas?

Victor Negrescu: Am susținut activ începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, pentru că ambele state au intrat împreună într-un proces de negociere cu Uniunea Europeană. Cred că Republica Moldova a făcut pași importanți, chiar zilele acestea s-a realizat un proces de screening a ceea ce înseamnă situația din Republica Moldova. Și cred că dacă vor avea în continuare un președinte pro-european, în persoana doamnei Maia Sandu, și un guvern pro-european, Republica Moldova se poate apropia, dacă face reformele de aderare la Uniunea Europeană. Și acea perspectivă 2030 poate deveni realizabilă dacă aceste reforme sunt făcute.

Eu am fost chiar săptămâna trecută la Chișinău, m-am întâlnit și cu decidenți, dar și cu foarte mulți tineri și reprezentanți ai societății civile și cred că merită tot suportul nostru. De aceea este esențial ce se va întâmpla la referendumul care va avea loc la finalul acestei săptămâni. Eu sper ca cetățenii din Republica Moldova să înțeleagă cât de important este pentru securitatea și dezvoltarea Republicii Moldova să se prezinte la acest referendum și să voteze pentru a consolida dezvoltarea țării în anii care urmează, printr-un parcurs cât mai lin spre aderarea la Uniunea Europeană.

„Europa a rămas în urmă din cauza politicilor de dreapta”

Vicepreședintele Parlamentului European consideră că Europa a rămas în urma altor state din lume din cauza politicilor de dreapta, care au ținut Uniunea Europeană blocată cu politicile de austeritate sau cu ideea de Europa cu două viteze. Victor Negrescu este și negociator-șef al bugetului UE pentru 2025 și își dorește ca anul viitor să existe un buget de peste 200 de miliarde de euro, care să fie investit pentru dezvoltarea economică a Europei.

PS News: În urmă cu câteva săptămâni, a fost prezentat raportul lui Mario Draghi. Sunteți de acord că Uniunea Europeană are nevoie de o schimbare radicală, mai ales în industrie?

Victor Negrescu: Da, Uniunea Europeană are nevoie de o schimbare radicală în tot ce înseamnă componența economică, și pentru a-și crește competitivitatea, dar și pentru a-și asigura o dezvoltare sustenabilă în anii care urmează. Europa a rămas în urmă și eu cred că a rămas în urmă, și o spun explicit, din cauza politicilor de dreapta, care au dominat Europa, și inclusiv deciziile adoptate la Bruxelles. În ultimii ani, fie am avut politica austerității, fie am avut politica Europei cu mai multe viteze. Și evident că acest lucru a afectat potențialul european. Avem o piață puternică, avem oameni foarte bine pregătiți, avem o industrie performantă și IMM-uri care dau forță sistemului economic european. Trebuie să folosim acest potențial.

Sunt un puternic susținător al creșterii alocărilor financiare pentru zona de investiții. Acum când negociem cu statele membre bugetul UE pentru anul viitor am venit cu solicitări suplimentare. Ne dorim ca anul viitor să avem un buget de peste 200 de miliarde de euro și dorim ca aceste fonduri să ajungă acolo unde trebuie, pentru a genera plus valoare și dezvoltare economică.

Din păcate, nu toată lumea împărtășește această viziune. Sunt anumite state membre, anumite guverne, mai ales de dreapta, și anumiți politicieni care, din păcate, își doresc să reducă potențialul european, să ne fragmenteze și să facă din Europa unită un continent mai sărac, mai puțin dezvoltat și, automat, mai fragil în fața Federației Ruse. Și noi dorim să combatem acest tip de mesaje, dezvoltându-ne și investind mai mult în economia europeană.

„România poate să fie unul dintre beneficiari”

PS News: Sunteți de acord cu ideea lui Draghi că Uniunea Europeană ar trebui să producă mai mult la ea acasă și să reducă dependența de alte continente, în special dependența de China?

Victor Negrescu: Sunt de acord că am externalizat foarte multe  servicii și capacități de producție în afara continentului european, ceea ce ne face vulnerabili. Am constatat această vulnerabilitate în timpul pandemiei și o constatăm și astăzi în contextul războiului generat de Federația Rusă. Deci da, trebuie să fim rezilienți, trebuie să fim autonomi și trebuie să adoptăm o poziționare în zona de investiții, care să ne consolideze sectoarele strategice.

Dacă vom reuși să creionăm această direcție, România poate să fie una dintre principalele beneficiare ale unei politici care are ca menire să consolideze industria europeană. În sensul acesta, evident, pe lângă eforturile pe care le face Guvernul României, noi europarlamentarii români, indiferent de culoarea politică, încercăm aici la Bruxelles să fim foarte vocali și să susținem avantajele pe care le are România.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: