Premierul ungar, Viktor Orban, a criticat, joi, Legea europeană privind libertatea presei, votată marţi în Parlamentul European înaintea negocierii cu statele membre ale UE, el considerând că este o lege care creează o „lume orwelliană” în care Bruxellesul urmăreşte de fapt să „pună sub control” presa, relatează agenţia EFE.
„Nu am luptat împotriva comuniştilor pentru a ajunge în 1984”, a comentat Orban pe X (fosta Twitter), făcând aluzie la romanul distopic scris de George Orwell. În realitate Bruxellesul „vrea să controleze mass-media prin #MediaFreedomAct”, crede premierul ungar, acuzat el însuşi în ţară şi străinătate că încearcă să reducă la tăcere presa critică faţă de guvernul său.
Opinia sa contrastează cu cea a negociatoarei principale a acestei legi din Parlamentul European, eurodeputata germană Sabine Verheyen, care consideră că, dimpotrivă, respectiva lege va proteja mai bine presa în faţa „influenţelor externe”.
Dacă va fi în final adoptată în forma votată de Parlamentul European, Legea europeană privind libertatea presei (EFMA) va obliga toate societăţile din mass-media publice să dezvăluie identitatea proprietarilor lor, precum şi a celor din partea cărora primesc publicitate instituţională sau susţinere publică.
Citeste mai mult aici
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News