Din cauza condiţiilor meteorologice extreme şi a inundaţiilor care afectează Ungaria, prim-ministrul Viktor Orbán îşi amână toate angajamentele internaţionale, anunţă MTI.
Viktor Orbán a anunţat, luni, această decizie pe platforma X. Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar, contactat de agenţia ungară de presă MTI, a declarat că Viktor Orbán şi-a amânat discursul planificat în Parlamentul European din cauza operaţiunilor de protecţie împotriva inundaţiilor.
De asemenea, şi-a amânat vizita planificată pentru a doua jumătate a săptămânii, la Vatican, şi a anulat participarea la Adunarea Generală a ONU de la New York, unde Ungaria va fi reprezentată de Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior – a informat subsecretarul de stat, şeful biroului de presă al premierului ungar.
Ministrul Apărării a subliniat că în mai puţin de trei ore armata ungară poate mobiliza peste 1 000 de militari şi peste 4 000 în 24 de ore. În cazul în care ar fi nevoie de mai mulţi militari, se va recurge la mobilizarea rezerviştilor din apărarea teritorială.
Kristóf Szalay-Bobrovniczky a accentuat faptul că, dacă este necesar, pot fi mobilizate elicoptere H-145, vehicule blindate şi vehicule amfibii.
Acesta a menţionat că în bazinul Vienei au căzut cantităţi mari de precipitaţii, ceea ce înseamnă că nivelul apei Dunării ar putea atinge nivelul din anul 2013, iar pe râul Leitha, la Mosonmagyaróvár, ar putea ajunge aproape de nivelurile din anii 1997 şi 2009.
Ministrul a subliniat că militarii sunt pregătiţi să fie mobilizaţi oriunde este nevoie.
„Armata Ungară este pregătită, este aici, puteţi conta pe noi, avem grijă de dumneavoastră” – a adăugat acesta.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News