Skip to content
Politică

Vine furtuna de la Bruxelles? Fondurile europene alocate României ar putea fi diminuate

pixabay.com

Vine furtuna de la Bruxelles? Fondurile europene alocate României ar putea fi diminuate din 2020.

Mai exact, în contextul ieşirii Marii Britaniei din Uniunea Europeană, care va duce la o diminuare a contribuţiilor la bugetul comun al uniunii, un document oficial al Guvernului arată că România va suferi o reducere a fondurilor europene alocate.

”Este probabil ca propunerile Comisiei Europene privind Cadrul Financiar Multianual post-2020 să conțină transformări de substanță, printre acestea posibile fiind cele ale diminuării semnificative a nivelului bugetului european și, în consecință, a anvelopei financiare destinate României”,  se arată documentul guvernamental citat de profit.ro.

Aceste temeri vin şi în contextul în care în actualul exerciţiu bugetar, cel pe 2014-2020, România a reuşit să aibă un grad de absorţie de doar 10%, iar când vor fi făcute alocările viitoare cel mai probabil se va ţine cont şid e acest grad.

”Pentru România este important ca pe parcursul negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual, dar și în discuțiile și negocierile privind problematici conexe, să se evite includerea unor noi criterii, menite a condiționa suplimentar nivelul alocărilor de care beneficiază statele membre, sau a oricăror referiri care ar putea conduce la crearea unei conexiuni intre criteriul absorbției și definirea viitoarelor alocări”, mai arată sursa citată.

Conform documentului citat, obiectivul României privind următorul exerciţiu bugetar este obţinerea de fonduri pentru cele două obiective comunitare de care beneficiază şi în prezent: Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *