Skip to content
Coronavirus

Vine valul 3 al pandemiei, avertizează medicii: Este periculos să renunțăm acum la restricții!

Inquam / Octav Ganea
" "

Într-un interviu pentru PS News, Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, a declarat că România trebuie să se pregătească pentru o creșterea a numărului de cazuri de Covid-19 și de cel de-al treilea val al pandemiei.

„Era de așteptat această creștere a numărului de cazurilor noi de Covid-19, din două motive. În primul rând, din cauza tulpinei britanice care circulă și, crescând nivelul de circulație și nivelul ei de contagiune, ne așteptăm să crească în perioada următoare. Pe de altă parte, am început să ne mișcăm mai mult, școlile s-au deschis, chiar dacă nu pentru toate clasele, doar pentru o parte dintre copii, și era de așteptat să avem o creștere a numărului de cazuri la sfârșit de februarie început de martie”, spune medicul.

" "

De asemenea, acesta susține că o creștere a cazurilor cu infecții Covid-19 va fi însoțită de cel de-al treilea val al pandemiei.

„Ar trebui să ne așteptăm la valul 3 și ar trebui să gândim lucrurile într-o perspectivă responsabilă care să nu ne permită relaxarea în acest moment. Este periculos să revenim la obiceiurile pe care ni le dorim cu toții, și eu personal îmi doresc să revenim la viața normală, dar momentan nu suntem suficient de mulți vaccinați și încă nu avem o stabilitate din punct de vedere al amenințărilor formelor noi de COVID.

Suntem într-o perioadă în care aceste activități trebuie analizate de fiecare dată și în fiecare moment în care ne aflăm. Dacă numărul de cazuri este în scădere, așa cum am avut această perioadă de liniște, e normal să se redeschidă școlile și e normal ca anumite categorii de copii pentru care e mai grea posibilitatea de a face activitatea online, și aici mă refer la clasele mici, da, e normal să se întoarcă la școală. Acest lucru are consecințe, și trebuie să vedem până în ce momente putem să menținem aceste măsuri, astfel încât să fie protejată populația și astfel încât să nu devină o povară pentru sistemul de sănătatea creșterea numărului de cazuri.

Trebuie să ne așteptăm la o creștere, dar depinde noi cât de mare va fi, depinde de modul în care vom respecta regulile. Este de așteptat, însă depinde doar de cât de mult vom permite ca această creștere să ne umple iar spitalele sau să îi afecteze pe cei dragi nouă”, a conchis Beatrice Mahler.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.923 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *