Vine vara cu adevărat. Temperaturi ușor mai mari decât cele normale

caniculă / ANM
Sursă foto: ANM

Meteorologii anunţă temperaturi uşor mai mari decât cele normale, în următoarele patru săptămâni, în cea mai mare parte a ţării, iar precipitaţiile vor fi abundente doar săptămâna aceasta, ulterior urmând să aibă valori apropiate de cele obişnuite în această perioadă.

Săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023

– Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor.

– Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile estice, sud-estice şi local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 26.06.2023 – 03.07.2023

– Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

– Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 03.07.2023 – 10.07.2023

– Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

– Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 10.07.2023 – 17.07.2023

– Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

– Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: