Skip to content
Politică

Vinerea neagră a baronilor PSD. Încă un greu al partidului pierde șefia unei organizații județene, la presiunea lui Dragnea

Pare să fie vinerea neagră a baronilor PSD. După ce unul dintre cei mai influenți și mai importanți șefi ai PSD din teritoriu și anume liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a pierdut conducerea acestei organizații, tot vineri, proaspătul ”client” al DNA, Titu Bojin și-a depus demisia din funcția de conducere a PSD Timiș, se pare la solicitarea imperativă a lui Liviu Dragnea.

Dragnea își pune planul în aplicare. Primul baron PSD care a fost înlăturat de la șefia unei organizații județene

Demisii în lanț la PSD Timiș, după evenimentele din ultimele zile – președintele filialei Titu Bojin și președintele executiv Adam Crăciunescu și-au dat demisia în scris din toate funcțiiile deținute în partid.

Vă reamintim că Titu Bojin este cercetat penal de DNA aflându-se sub control judiciar în dosarul în care consilierul județean Marcel Mihoc a fost arestat alături de alte persoane. De asemenea, Adam Crăciunescu este cercetat, tot sub control judiciar, într-un alt dosar legat de retrocedări ilegale.

Demisiile scrise ale celor doi vor fi transmise conducerii centrale a PSD, iar la ședința Comitetului Executiv de duminică se va lua acte de aceste decizii.

1 comentariu la “Vinerea neagră a baronilor PSD. Încă un greu al partidului pierde șefia unei organizații județene, la presiunea lui Dragnea

  1. Nu Dragnea, ci instinctul de conservare obliga PSD-ul la masuri radicale. Sa nu inteleaga cineva ca PNL-istii sau PDL-istii sunt constituiti din pocaiti si prea-curati, din contra.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *